UAUIM alături de actrița drd. Ioana Perescu organizează o serie de întâlniri menite să ajute studenții în demersul final al activității de atelier- susținerea publică a proiectului în fața unei comisii.
Creativitatea joacă un rol important în viața oricăruia dintre noi indiferent de meseria pe care ne-am ales-o sau de nivelul profesional la care ne aflăm în prezent. Cu ajutorul său se pot realiza spații și obiecte noi. Una dintre metodele de dezvoltare a creativității este jocul. Ne putem gândi la ușurința cu care copiii „pun în scenăˮ diverse povești, transformă, de exemplu, o simplă creangă într-o baghetă magică.
Așadar, cu ajutorul jocurilor de actorie oricine poate deveni mai creativ și mai sigur pe sine însuși. Cei care vor participa la acest atelier își vor dezvolta imaginația, spiritul de echipă, inventivitatea, memoria, dar vor deveni și mai curajoși în susținerea propriilor idei în fața unui public (colegi, profesori, angajatori etc.)
Exercițiile propuse sunt inspirate din metoda de lucru a Violei Spolin și vor fi adaptate în funcție de domeniul pentru care se pregătesc studenții. Prin intermediul jocurilor de improvizație și de dicție participanții vor deveni mai imaginativi, dar și mult mai îndrăzneți în susținerea proiectelor.
Se pot înscrie studenți ai universității, de la toate cele trei facultăți, pe baza unei scrisori de intenție, la adresa de mail: onk_di@yahoo.com, până la data de 25 februarie 2019. Selecția se va face în limita a 25 de locuri.