Proba 1 – disertație și prediplomă – octombrie 2018
Fisa inscriere diploma FAI.docx
Până cel mai târziu 28 septembrie, candidații INTEGRALIȘTI care vor susține prediploma și disertația în sesiunea octombrie 2018, vor completa (cu diacritice, Times New Roman 11) titlul lucrării de disertație și titlul proiectului de prediplomă în tabelele primite de la secretariat. Titlul proiectului de prediplomă trebuie să conțină neaparărat și situl/orașul.
După această dată, nu mai este permisă modificarea/completarea titlurilor. La predarea disertațiilor și la susținerea prediplomelor, titlurile lucrărilor trebuie să coincidă cu cele din listele secretariatului.
10 octombrie 2018 ora 10,30 - test limbă străină, cabinet limbi străine sau într-o sală care se va anunța ulterior. Eventualele echivalări se vor solicita în ziua susținerii testului (originale după certificatele de competențe lingvistice)
16 octombrie 2018 orele 10,00-12,00 – predare disertații, Decanatul Facultății de Arhitectură de Interior (3 exemplare+CD). Versiunea digitală a disertației se va preda obligatoriu în format word și pdf. Toate disertațiile vor fi supuse procesului de analiză antiplagiat prin intermediul unui soft special. Va fi verificată corespondența dintre documentul predat fizic și documentul predat digital. Acestea trebuie să fie identice.
24, 25 octombrie 2018, ora 9,00 - susținere disertații și prediplome, conform programărilor ce se vor afișa la avizierul din fața decanatului. Candidații care au de achitat taxă (conform programărilor afișate), vor prezenta copia chitanței în ziua susținerii, la secretarul de comisie. Susținerea este condiționată de achitarea taxei.