Atelierul Experimental „Mac Popescu” oferă două locuri de interni pentru activitatea de cercetare pe care o desfășoară în prezent.
Programul va avea o durată de 480 de ore și se va desfășura în perioada 25 septembrie – 15 decembrie 2023. Pentru solicitanții din anul 6, Facultatea de Arhitectură, activitatea poate fi echivalată, la cerere, cu stagiul de practică profesională prevăzut în planul de învățământ. Activitatea din cadrul acestui internship nu este remunerată.
Studenții selecționați vor avea îndrumarea unui colectiv implicat și cu cunoștințe specifice, format atât din cadre didactice cât și din studenți voluntari ai @mac. Ei vor fi integrați în următoarele proiecte derulate în Atelier Experimental “Mac Popescu” pe parcursul anului calendaristic în curs:
-
Proiectul de cercetare Outside_VR , finanțat prin fondul de cercetare UAUIM-FFCSU-2023-004, și având ca scop dezvoltarea infrastructurii de cercetare-inovare și creșterea vizibilității rezultatelor cercetării din UAUIM prin noile media de realitate virtuală destinate scalării experienței virtuale individuale. În cadrul proiectului dezvoltăm unelte care vor permite prezentarea proiectelor de arhitectură atât direct, prin videomapping corelat cu VR, cât și online, pe platforme metaverse cu suport multiplayer.
-
Proiectul Opus ab aethere, dezvoltat pentru festivalul național de new-media RADAR 2023 și desemnat între cele șase proiecte câștigătoare la secțiunea “RADAR Community”. Festivalul, ajuns la a patra ediție, se bucură de o largă vizibilitate internațională și are o componentă marcantă de cercetare în domeniul artelor alternative.
Dacă doriți să participați, trebuie să fiți studenți UAUIM și să aveți cunoștințe solide de game-development într-un motor grafic ca Unreal Engine sau Unity, precum și o motivație solidă pentru care doriți să vă alăturați echipei de cercetare. Ne puteți adresa intenția de participare pe adresa ateliermacpopescu@gmail.com sau direct la @mac. Aptitudinile vă vor fi testate în cursul unei probe tehnice a cărei dată urmează a fi stabilită de comun acord, dar nu mai târziu de 23 septembrie 2023.