Viena – ieri și azi – 01

In Memorian – Dan Hanganu

Buna ziua.

Dupa cum stiti, Dan Hanganu a murit pe data de 5 octombrie, anul asta. Poate ca rostul mortii e acela de a ne da sansa sa evaluam un trecut, poate un "trecut" care nu trece...

Dan Hanganu a fost un arhitect foarte bun... poate un arhitect mare... mi-e greu sa ma pronunt, fiindca inca continui sa-i studiez opera. Insa un lucru e sigur: a fost cel mai important, cel mai "realizat" arhitect roman pana acum... daca un oras ca Montreal a fost in doliu la moartea sa, declarandu-l arhitectul care si-a pus amprenta asupra orasului intr-un mod foarte intens, asta spune multe... cate orase din lume se pot "mandri" cu doliul purtat la moartea unui arhitect ? Nu multe...

Iar acest arhitect roman a emigrat din Romania doar in 1970... si iata ca in 2017 Montreal, la moartea sa, a fost in doliu... nu e emotionant ? Nu e usor... nu e usor deloc sa faci un oras ca Montreal sa te omagieze in acest fel... si nu singurul.

Trebuie sa fim mandri ca un arhitect ca Dan Hanganu s-a nascut in Romania. Da... si sa fim impulsionati sa incercam si noi sa ne ridicam la un nivel asemanator... fiindca se poate...

La mai putin de doua saptamani de la moartea sa va invit sa-i contemplam munca in detaliu... si sa invatam... cu modestie si mandrie, simultan.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Defeated Architecture

Buna ziua.

Conferinta lui Kengo Kuma la UAUIM mi-a dat de gandit... sincer sa fiu, ceea ce m-a atras in primul rand spre ea, dincolo de notorietatea arhitectului, a fost titlul ei: DEFEATED ARCHITECTURE. E un titlu care imi place mult, fiindca un anume pesimism inevitabil legat de numele meu de familie (Coma) m-a facut sa rezonez spre el... dar cand am aflat ca in limba japoneza Kuma inseamna Urs, atunci imediat m-am gandit la Peter Eisenman, al carui nume de familie inseamna, in limba germana, Om de Fier. Traducerea ar fi perfecta, daca ar mai fi o litera "n" la sfarsitul numelui, adica Eisenmann.

In engleza, asadar, un alt posibil titlu pentru ce as vrea sa spun este:

The Ironman and the Bear

Ce ii uneste pe Eisenman si Kuma ?

Multi ani la rand Eisenman (Ironman) a cautat sa se exprime prin ceea ce el numea "weak architecture", in timp ce Kuma (Bear) vorbeste despre "defeated architecture".

Nu este un paradox ?

Cum se face ca purtatorii unor nume atat de favorabile, in sensul puterii, sunt atrasi de infrangere si slabiciune ?

Ursul este aproape o paradigma animalica a puterii, a invingatorului (asta daca nu e impuscat in Sibiu), pe cand un Om de Fier e un Om de Fier.

Dar faptul ca doi arhitecti dintre cei mai importanti azi "cocheteaza" cu "slabiciunea" si cu "infrangerea" cred ca merita efortul unei analize... despre asta as vrea sa vorbesc...

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Dialog de la distanță - Aaron Betsky

Buna ziua.

Saptamana asta vom avea sansa sa dialogam, via Skype, cu domnul Aaron Betsky, care conduce acum scoala fondata de Frank Lloyd Wright (Taliesin West si Taliesin East). Domnul Betsky are ambitia sa conduca cea mai experimentala scoala de arhitectura din Statele Unite.

E suficient sa deschideti link-ul de mai jos, ca sa cititi despre cine conferentiaza la Taliesin:
http://archinect.com/features/article/149954725/aaron-betsky-[...]-education

Domnul Aaron Betsky este o personalitate importanta in arhitectura de azi, daca consideram ca in 2008 a fost directorul Bienalei de la Venetia, iar inainte a fost directorul prestigioasei institutii olandeze: The Netherlands Architecture Institute. Apoi a fost directorul Muzeului de Arta Contemporana din Cincinnati, Statele Unite. Iar acum, decanul acestei mosteniri educationale importante, Taliesin, pe care Frank Lloyd Wright ne-a transmis-o, dincolo de incredibila mostenire construita sau imaginata, in cele peste 1.000 de proiecte ale sale.

Pe scurt: vom avea ocazia sa discutam cu un arhitect important, cu un educator important, si cu un om de cultura important. Vom discuta despre arhitectura, despre educatie si despre Frank Lloyd Wright.

Ar fi frumos daca Sala Frescelor nu ar miza doar pe prezenta tenace, dar tacuta, a rabdatorilor voievozi din cele doua fresce... daca iubim arhitectura si educatia in arhitectura, cred ca nu putem sa fim indiferenti fata de sansa pe care o vom avea joi.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Imaginea de jos din afis reprezinta o vedere a campusului Taliesin East - Spring Green, Wisconsin, construit de Frank Lloyd Wright si de unde domnul Aaron Betsky ne va vorbi in direct. Nu ar fi rau daca i-am pune si noi intrebari, in functie de ceea ce ne intereseaza.

Omagiu lui Frank Lloyd Wright

Buna ziua.

Chiar daca uneori, poate, F. L. Wright si-a meritat numele de F. L. Wrong, totusi, de cele mai multe ori, Wright a fost (W)right.

Incredibila prolificitatea acestui arhitect, tonicitatea lui, condensate in ecuatia lansata chiar de el: CREATIVITATE = EXUBERANTA.

Cati dintre noi, azi, mai avem aceasta exuberanta ?

Putini, foarte putini. Noi nu mai credem la fel de ardent nici in pamant, nici in cer. Iar relatia noastra cu focul (pozitionat intotdeauna central, si nu periferic, in constructiile sale), e una prozaic utilitarista, nu mitica.

Acest arhitect ne invata sa fim noi insine (daca am uitat), ne invata sa iubim viata si arhitectura cu ardoare, sa fim neconventionali, adica nestriviti de compromisuri si timiditate.

S-a nascut pe data de 8 iunie. Si tot pe data de 8 iunie, dar 150 de ani mai tarziu, va invit in Sala Frescelor sa-l sarbatorim pe acest arhitect care, desi nu foarte inalt fizic (1.75m), in arhitectura a fost si este un gigant.

Va multumesc,

Dan Coma

Arata Isozaki și Hiroshi Hara

Buna ziua.

Arata Isozaki, in secolul trecut (ce ciudat suna "in secolul trecut"), era considerat unul din cei mai importanti arhitecti... construia mult si destul de provocativ... pana cand Post-Modernismul l-a afectat si pe el... desi, intr-un fel, acel "schizo-eclecticism" de care el insusi a vorbit a fost intotdeauna prezent in munca sa...

Hiroshi Hara, mai putin eclectic si mai putin provocativ, continua sa fie totusi important in arhitectura japoneza si mondiala, daca e sa consideram doar monumentala gara din Kyoto... iar Isozaki, din nou, pare sa se reinventeze, cu aceeasi curiozitate a spiritului si oarecare oportunism, deschidere spre moda, care l-au caracterizat intotdeauna... oarecum in genul lui Philip Johnson, dar cu o vehementa mai virila...

Iata asadar doi arhitecti japonezi, din nou... e greu sa-i ignori, dupa cum e greu sa ignori aceasta tara miraculoasa, care a cunoscut si cunoaste suferinta, dar care nu se plange... care lupta... cu o etica a muncii care nu poate decat sa inspire... si cu o deschidere spre nou care o face mereu tanara, desi, simultan, ancorata solid intr-o traditie care insa nu o blocheaza in nostalgie desueta si sentimentalism.

Sunt in continuare foarte multe de invatat de la Japonia si de la japonezi.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Wolf Prix și Günther Domenig

Nu sunt convins ca doar o arhitectura incomoda e cea care ne emotioneaza, care "inseamna ceva", asa cum a implicat Eisenman, in citatul de mai jos.

Insa atata timp cat arhitectura este (si) o arta, ea nu se poate rezuma la a raspunde, placid, unor biete nevoi umane... Asa cum bine a inteles Kahn, pe langa nevoie, mai e si dorinta... adica dor, ca sa folosim un frumos cuvant romanesc.

In plus, poate ca arhitectura uneori isi poate permite si luxul disidentei, sau al subversiunii, ceea ce nu e deloc usor, considerand ca cei care o comanda si care platesc pentru ea cu greu ar accepta o arhitectura rebela.

Insa atat Wolf Prix cat si Guenther Domenig au fost si sunt rebeli. Guenther Domenig a murit acum cativa ani, dar el continua sa fie o prezenta unica in peisajul arhitecturii austriece, desi mult mai putin cunoscut decat Coop Himmelb(l)au.

Arhitectura si revolta... iata subiectul prezentarii de joi, saptamana asta.

Un subiect inedit, fara indoiala, fiindca in dorinta sa de a avea lucrari, arhitecta si arhitectul, atat de des, sunt fortati sa faca compromisuri... compromisuri pe care un pictor, in atelierul sau solitar, nu trebuie sa le faca.

Dar in anumite cazuri poate nici arhitectii nu ar trebui sa le faca... adica, cu orice risc, sa-si pastreze crezul viu.

Eu va astept, cu speranta ca sunteti de acord ca arhitectura si practica ei sunt mult mai mult decat niste banale prestatii de servicii.

Multumesc,

Dan Coma

Studio Fuksas și Peter Zumthor

Buna ziua.

In aparenta Massimiliano si Doriana Fuksas (Studio Fuksas) si Peter Zumthor nu au nimic in comun.

E in regula... nici nu trebuie sa aiba... se poate crea armonie si prin contrast.

Totusi, cele doua imagini de mai jos se potrivesc... ambele descriu spatii curbate si ilustreaza o preferinta pentru spirala, desi Zumthor este mai mult un rationalist, parca, decat sotii Fuksas.

Ambele birouri de arhitectura produc o arhitectura foarte apreciata azi, desi succesul monden (chiar pentru "calugarul" Zumthor) s-ar putea sa le dauneze, daca ne gandim la "limbile faimei" de care vorbea Leonardo da Vinci.

Dar arhitectii nu se tem de faima... din contra, prospera prin ea.

Peter Zumthor e foarte apreciat in tara noastra si probabil mai cunoscut decat Studio Fuksas, insa asta fiindca poate noi inca mai credem, poate cam exagerat, in virtutile rationalismului si predictabilitatea unui anume fel de functionalism.

Manierisme insa au ambii... pana si foarte seriosul Zumthor... desi sunt "voci" care pun sub semnul intrebarii aceasta seriozitate.

Oricum, nu putem sa vorbim despre arhitectura contemporana fara sa vorbim despre sotii Fuksas si Peter Zumthor.

Va invit spre o discutie detaliata a muncii lor, miercuri, 3 mai, ora 18:00, in Sala Frescelor.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

F.L. Wright în California

Buna dimineata.

Vom continua calatoria prin lumea lui F. L. Wright sambata, analizand in detaliu toate cladirile marelui arhitect construite in California.

In California au activat multi arhitecti importanti, unii chiar fosti studenti / colaboratori ai lui Wright, cum ar fi austriecii Rudolph Schindler si Richard Neutra. Neutra a lucrat pentru Wright doar pentru un scurt timp, insa Schindler a avut un rol foarte important, fiind implicat, spre exemplu, in realizarea proiectului Hollyhock House (imaginea de jos din afis), in timp ce Wright era in Japonia, construind Hotelul Imperial.

Insa nici Schindler, nici Neutra, nu au avut legatura optimist panteista a lui Wright cu pamantul si soarele Californiei. Sigur, acest "romanticism" al lui Wright poate sa para, unora, oarecum desuet, aceasta credinta in pamant si soare, fiinte ale asfaltului asa cum suntem noi, azi, in buna masura.

Iar "nationalismul" lui Wright poate fi si el considerat oarecum retrograd, daca ne gandim ca el credea intr-o arhitectura Americana, cu "A"mare, asa cum Natura era cu "N" mare, pentru el... asta nu l-a impiedicat insa sa fie extrem de critic la adresa "mobocratiei" pe care o vedea crescand exponential, in acesta America care pentru el, la nivelul dezideratelor, ar fi trebuit sa fie cu totul altfel decat cea descrisa, funest, de Aldous Huxley in "Brave New World".

Despre aceste lucruri si multe altele o sa vorbim cand ne vom intalni din nou, in acest omagiu amplu cu ocazia celor 150 de ani de la nasterea sa.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Si am vesti interesante: domnul Aaron Betsky, directorul scolii de arhitectura Taliesin West si Taliesin East din Statele Unite (scoala fondata si construita de Wright in doua locatii, Arizona si Wisconsin) a fost de acord sa dialogheze cu noi prin Skype, la o data pe care o voi anunta. De asemenea, si-a aratat interesul sa vina la Mincu, daca invitat... ar fi frumos, fiindca e o persoana importanta in arhitectura, daca e sa mentionam doar faptul ca a fost directorul Bienalei de la Venetia din 2008.

Norman Foster și Richard Rogers  ↑

Doi lorzi... cati lorzi sunt pe lumea asta, arhitecti...? Nu multi.

Doi masculinisti, daca pot sa spun asa, dar nu lipsiti, cateodata, de acea gratie care-l facea pe Boileau sa considere ca doar ea, balansand l'esprit de geometrie, poate crea o lucrare perfecta.

Doi arhitecti talentati, siguri de ei, iubitori de claritate si tehnologie.

Uneori usor demagogici in absenta acelui pesimism care-l facea pe Louis Sullivan, "the father of the skyscraper," atat de complex, atat ca om cat si ca arhitect.

Totusi, in cele mai bune lucrari ale lor atat Sir Norman Foster cat si Sir Richard Rogers ajung la o complexitate apropiata. Un plus, pentru Sir Norman Foster, e ca e si biciclist. Da, in timp ce multi alti arhitecti se considera mult prea sus pentru a merge cu bicicleta, Sir Norman Foster o face, desi pentru leisure... dar chiar si asa, desi provocand ironia rautaciosului Rem Koolhaas, e de ramarcat afectiunea sa pentru aceasta inventie umana care refuza sa imbatraneasca: bicicleta.

Va astept deci sa exploram, impreuna, munca acestor doi lorzi ai arhitecturii: joi, ora: 18:00, in Sala Frescelor.

Reincepem astfel Maratonul de Arhitectura Contemporana, care va continua in fiecare saptamana, pana la sfarsitul anului universitar.

Va multumesc,

Dan Coma

Arhitectura și credința  ↑

Buna ziua.

As vrea sa va invit spre o noua aventura... care de fapt nu e noua, e veche... e demult...

Eu cred cu tarie in subtila diferenta pe care Gropius, fondatorul scolii Bauhaus, a evidentiat-o: singura diferenta dintre un mestesugar (craftsman) si un artist (si arhitectul era inclus aici) e ca artistul (arhitectul) este un mestesugar exaltat.

Asa a spus Gropius.

Dar ce este aceasta "exaltare"...? Este acea stare a spiritului uman care tanjeste spre absolut... este o tanjire... un dor, cum am spune noi, cu un cuvant care e al nostru.

Dar mai avem oare acest dor...? Locuitorii micii localitati Chartres din Franta secolului al 12-lea l-au avut... si in doar 25 de ani au reconstruit catedrala din Chartres, una din minunile arhitecturii gotice.

Peste cateva zile va fi Pastele, aceasta foarte importanta sarbatoare pentru crestini.

Si cu aceasta ocazie vreau sa va invit la un alt "maraton", la unul dedicat temei: ARHITECTURA si CREDINTA.

In mod ideal si poate echitabil, ar fi bine sa vorbesc despre cat mai multe religii, nu doar a noastra... insa proximitatea Pastelui ma indeamna sa vorbesc doar despre frumoasa arhitectura crestina care deseori a punctat istoria artei cu realizari dintre cele mai semnificative.

Mari arhitecti si artisti au CREZUT: Borromini, Bernini, Michelangelo, Palladio, Gaudi... sunt multi... multi... dar chiar si in prezent, sau in arhitectura moderna, viata spirituala a omului inca mai traieste, chiar daca diluata de un antropocentrism care poate ar trebui pus sub semnul intrebarii.

Toti marii arhitecti moderni au construit pentru Dumnezeu, chiar si cei oarecum ambivalenti, daca nu chiar cu tentatii spre un fel de ateism, ca Le Corbusier. Cu indoieli, sau nu, Le Corbusier a construit Ronchamp, La Tourette, si St. Pierre de Firminy Vert.

Kahn, poate ultimul mare mistic al arhitecturii, a construit si el...

Si as vrea ca si noi, in apropierea Pastelui, sa celebram renasterea Naturii si o renastere spirituala care poate ne-ar face si pe noi sa semnam proiectele noastre cu cele trei initiale cu care Johann Sebastian Bach isi semna partiturile, sau un mare regizor de film ca Ingmar Bergman, scenariile de film: S.D.G. (Soli Deo Gloria) - Doar pentru Gloria lui Dumnezeu.

Suntem oare prea batrani pentru asta...?

Eu sper ca nu si va astept.

Timp de zece zile, de pe data de 10 aprilie, pana pe data de 22 aprile, voi incerca sa vorbesc despre sursa primordiala a creativitatii, in arta: credinta, chiar si in forma ei complicata, complicata de "luminile" unui Iluminism, azi, suspect.

Va invit sa traim PASTELE ca arhitecti, discutand despre Chartres, Amiens, Reims, Rouen, Strasbourg, Vezelay, Autun, Brunelleschi, Alberti, Michelangelo, Pietro da Cortona, Bernini, Palladio, Wren, Gaudi, Wright, Le Corbusier, Aalto, Kahn, Scarpa, Tange, Barragan, Michelucci, Wotruba, Holl... si multi altii... intr-un maraton arhitectural adresat in primul rand celor INSETATI.

Da, INSETATI DE CREDINTA, DE PASIUNE, DE DARUIRE.

INSETATI DE ABSOLUT.

INSETATI DE DUMNEZEU.

In prima saptamana inainte de Paste, de luni pana vineri, in fiecare seara la ora 18:00, va astept in Sala Frescelor.

Si in a doua saptamana dupa Paste, de marti pana sambata, la fel, in fiecare seara, la ora 18:00, in Sala Frescelor.

S.D.G.

Va multumesc,

Dan Coma

Sigur, aceasta actiune ar putea fi considerata "excesiva"... dar pot oare credinta si iubirea sa fie acuzate de nemarginire...? Ar fi oare legitima acuzatia de prea multa credinta, sau prea multa sete de credinta...? Am admirat intotdeauna frumoasa definitie a lui Nietzsche, legata de un om pe care el si-l dorea cu ardoare: "an arrow of longing" (tradus din germana in engleza)... o sageata de tanjire... de dor... nu imi doresc nimic altceva decat sa fim, cat mai multi, macar in preajma Invierii, sageti de dor... vectori aspirand, tanjind spre Infinit... insetati de Infinit.

Frank Lloyd Wright și Dumnezeu

Care a fost relatia lui F. L. Wright cu Dumnezeu, adica, in ce masura credinta a fost prezenta in opera sa?

El credea in Natura, cu „N” mare.

A construit mai multe cladiri cu functie religioasa, si aceste cladiri ni-l arata pe Wright asa cum a fost si este si in alte arhitecturi ale sale.

Nu a fost un habotnic. Credinta, la el, nu a fost dogmatica, ci vie, „non-conformista” chiar. Si asa sunt si cladirile sale dedicate credintei.

Wright a inteles ca daca Dumnezeu a fost / este creativ si daca omul a fost / este facut dupa chipul si asemanarea Sa, atunci si omul trebuie sa fie creativ.

Pentru Wright creativitatea = exuberanta.

Si da, a fost „exuberant” si in arhitectura sa religioasa.

A inventat. A creat. A spart canoane si dogme.

A fost viu.

Va invit spre nimic altceva, decat sa fim VII, contempland si analizand cladirile cu caracter religios construite de F. L. Wright. Acum, in apropierea Pastelui, poate nu e lipsit de interes sa ne punem problema relatiei dintre arhitectura si credinta.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Frank Lloyd Wright in Oak Park

Buna ziua.

Acolo a inceput, Frank Lloyd Wright. Acolo a locuit, la inceput, si acolo a lucrat. Acolo a intemeiat prima sa familie (prima, fiindca nu a fost singura) si tot acolo a inceput sa se afirme ca cel mai important arhitect nord american.

Era tanar si extrem de prolific. In Oak Park, o suburbie a orasului Chicago, sunt foarte multe cladiri de-ale sale, aproape una langa alta.

De la Unity Temple la propria sa locuinta si studio, de la casa la casa, Wright nu s-a dezmintit. O vointa uriasa de creatie l-a sustinut, l-a promovat, l-a afirmat. Se zice ca si-a vopsit peretii camerei de primire in studioul sau in auriu ca sa denote succes, prospectivilor clienti. Desi a avut o admiratie si un respect constant pentru al sau Liebe Meister, Louis Sullivan, nu s-a sfiit sa-i fure clientii, pe vremea cand lucra pentru biroul Adler / Sullivan.

Personalitate debordanta, invatand doar de la Natura (cu litera mare "N", cum el insusi insista ca trebuie), cu doar doi ani de scoala de inginerie, Wright a devenit patriarhul arhitecturii americane, construind mai mult decat oricare arhitect pe acest pamant, de cand e el.

Va invit, in continuarea maratonului nostru omagial, la o noua prezentare despre acest fascinant arhitect.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Marc Fornes și Michael Hansmeyer

Buna ziua.

Traim intr-o lume complexa... si arhitectura recenta o arata. Se experimenteaza mult, si cu ajutorul noilor "unelte tehnologice"... noi arhitecturi par posibile... si cine si-ar fi inchipuit ca un arhitect contempran ca Michael Hansmeyer studiaza noi tipuri de coloane, noi posible "ordine" arhitecturale, cu nimic mai putin complexe decat cele ale grecilor antici, spre exemplu...

Va spun sincer: ii invidiez pe cei "vechi"... sa luam cazul grecilor. Ei au lucrat cateva sute de ani sa prefectioneze trei tipuri de coloane... doric, ionic, corintic... dar nu au facut-o cu gandul la "eficienta" lor... pentru ei coloanele erau / reprezentau mult mai mult decat niste simple purtatoare de sarcina constructiva... ele erau si simboluri, aveau si rol metaforic.

Dar noi traim in continuare in vremuri obsedant pragmatice... desi deseori acest pragmatism excesiv nu e practic deloc, fiindca ne subjuga.

Iata insa ca arhitectul francez Marc Fornes, stabilit insa (temporar?) in Statele Unite, si arhitectul elvetian Michael Hansmeyer experimenteaza cu forme arhitecturale care ne surprind... ei pun sub semnul intrebarii obiceiuri si dogme care pareau / par de neclintit.

Dar ei deschid noi orizonturi ale sperantei... in care nu totul a fost / este descoperit.

Nu acesta este rolul artei...?

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Frank Lloyd Wright in Florida

David Chipperfield și John Pawson

Festival Frank Lloyd Wright

Buna ziua.

Asa cum am mai spus, am initiat acest Festival Frank Lloyd Wright pentru ca anul acesta se implinesc 150 de ani de la nasterea marelui arhitect american.

Pentru mine, un "trecut" ca cel reprezentat de el nu a trecut si nu o sa treaca. Wright, din multe puncte de vedere, este mai viu, azi, decat multi dintre noi care inca traim. Da, asta e puterea artei (si includ aici si arhitectura). Baudelaire avea dreptate: arta are doua jumatati... o jumatate care vorbeste despre tranzitoriu, despre efemer, si cealalta care vorbeste despre etern, despre imuabil.

Marile realizari artistice sunt perene, tocmai datorita acestui "ceva" care le face relevante continuu. Am putea oare spune ca Sofocle, sau Shakespeare, sau Rembrandt, sau Van Gogh, sunt perimati...? Bineinteles ca nu.

Wright este in continuare extrem de relevant. Daca nu pentru altceva, atunci pentru ecuatia propusa chiar de el: CREATIVITATE = EXUBERANTA.

Fara aceasta exuberanta, ne topim in irelevanta. Gropius, in Manifestul Bauhaus, a spus ca singura diferenta dintre mestesugar si artist e ca artistul este un mestesugar exaltat.

Cred cu tarie ca avem nevoie de aceasta "exaltare", sau "exuberanta", cum ar numi-o Wright. Fara ea, arhitectura nu poate fi arhitectura, si ramane doar constructie, cladire (building).

Sa facem deci saltul spre arhitectura, impreuna cu Wright, care continua sa ne inspire prin creativitatea sa prodigioasa!

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Carme Pinós și Benedetta Tagliabue

Doua arhitecte din Barcelona, Benedetta Tagliabue fiind totusi nascuta si educata in Italia.

Doua arhitecte foarte bune, care azi s-au afirmat cu multa forta, pe scena arhitecturii mondiale.

Carme Pinos a construit un turn de birouri foarte reusit, la Guadalajara, in Mexic, pe langa alte lucrari importante in Spania. Iar Benedetta Tagliabue, dupa moartea sotului ei, Enric Miralles (anterior casatorit cu Carme Pinos), a continuat munca biroului lor de arhitectura in mod stralucit, completand cladirea Parlamentului Scotian, la Edinburgh, completand alte cladiri importante, atat in Europa cat si in China. Iar recent a fost aleasa membra a juriului care alege castigatorii premiului Pritzker.

Iata realizari remarcabile, pe care, de ziua femeii, e frumos sa le contemplam si sa le discutam. Mai mult decat atat, vom avea sansa sa stam de vorba, via Skype, cu arhitecta Elena Nedelcu, care a studiat arhitectura la Mincu si care este acum partener principal in firma Miralles / Tagliabue. Ne va vorbi de o lucrare importanta al carei director este: statia de metrou Clichy-Montfermeil de langa Paris, castigata prin competitie in 2014.

Iata, de ziua femeii, trei arhitecte, dintre care una nascuta si educata in Romania, in chiar scoala in care voi face aceasta prezentare.

Ar fi frumos sa fim prezenti cat mai multi, ca sa celebram nu numai excelenta in arhitectura, ci si prezenta din ce in ce mai semnificativa a arhitectelor, intr-o profesiune nu pana demult dominata de barbati.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Shigeru Ban și SelgasCano

Buna ziua.

Iata, un cunoscut arhitect japonez si un grup din Spania, fondat de Jose Selgas si Luiza Cano.

Shigeru Ban, un arhitect care si el a primit premiul Pritzker. Un arhitect care si-a construit reputatia prin cladiri destinate celor saraci, dar care construieste si pentru uriasi financiari cum ar fi Rolex, Swatch, Omega, etc... intr-adevar, e greu pentru arhitecti sa reziste colaborarii cu cei in putere... dar, intrebarea se pune: unde este, cu adevarat, puterea...? Si sunt oare cei "slabi", slabi...?

Arhitectura lui SelgasCano e vesela si "usoara", si la propriu, si la figurat... uneori poate exagerat mondena...

Pe de alta parte, "structuralistul" Ban foloseste si perdele uriase intr-un proiect, fluidizand, prin aleatoriu, o arhitectura care uneori pare obsesiva, in utilizarea "sistemului." El e indragostit de lemn, asa cum SelgasCano e indragostit de materiale artificiale, usoare si transparente.

Va invit asadar, in continuarea maratonului nostru de arhitectura contemporana, sa contemplam doua arhitecturi importante, azi.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Peter Eisenman și John Hejduk

Buna ziua.

Vom continua Maratonul de Arhitectura Contemporana si in semestrul 2, incepand cu Peter Eisenman si John Hejduk. Peter Eisenman e foarte cunoscut, John Hejduk mai putin insa, desi ambii au fost membrii ai celebrului grup The New York Five, ceilalti trei fiind Richard Meier, Charles Gwathmey si Michael Graves. Dintre cei cinci s-ar putea ca Eisenman si Hejduk sa aiba cel mai mare impact asupra arhitecturii, sau viitorului arhitecturii.

Eisenman construieste. Hejduk nu. Hejduk a construit foarte putin si a murit in anul 2000. Dar o parte din critica americana (cum ar fi Michael Hays si Jeff Kipnis) il considera extrem de important, prin cartile pe care le-a publicat si prin multele sale desene de arhitectura. In plus, el a condus Cooper Union in New York multi ani, atunci cand acolo s-au format arhitecti importanti. Libeskind, spre exemplu, a fost "his darling," iar Elizabeth Diller "his protegee."

Peter Eisenman probabil ca mai preda la Copper Union. Despre acest arhitect "deconstructivist" cu un mare interes pentru Palladio si Alberti se pot spune multe, fiind unul din cei mai interesanti si provocativi arhitecti azi.

Va invit asadar sa exploram impreuna o opera vasta, in care teoria si practica se imbina in complexitati nu intotdeauna usor de explicat. Ambii arhitecti reprezinta prezentul asa cum este el: contradictoriu, complicat, capabil sa ne ofere speranta, dar si sa ne nelinisteasca.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Bernard Tschumi și Jakob + MacFarlane

Buna ziua.

Cladirea lui Bernard Tschumi din afisul de mai jos e putin mai linistita decat alte cladiri ale sale... dar "linistea" ei e balansata de "drama" cladirii pentru FRAC a arhitectilor Jakob si MacFarlane.

Iata ca si Franta experimenteaza si o face convingator. Poate ca Tschumi are dreptate cand spune ca o catedrala fara un concept e mai putin arhitectura decat un adapost pentru biciclete care are un concept. El este poate in continuare un rationalist, dar revolta lui e demna de a fi luata in considerare. Si ca teoretician Tschumi nu e nesemnificativ.

Pe de alta parte, Jakob + MacFarlane ne provoaca cu o arhitectura sculptural contemporana, fluida sau nu, colorata sau nu.

Bucuria arhitecturii e prezenta si ne invita si pe noi, spre ea. Iar "problemele" arhitecturii sunt asumate, nu ascunse sub covor. Sa-ti asumi cat mai dinamic realitatea timpului in care traiesti inseamna, de fapt, sa traiesti.

Va invit sa facem la fel: sa traim in prezent, atat critic, cat si afirmativ. Si cat mai intens!

Va multumesc si va astept!

Dan Coma

Herzog & de Meuron și Peter Märkli

Buna ziua.

In luna februarie vom continua Maratonul de Arhitectura Contemporana, cu Herzog & de Meuron si Peter Markli.

Herzog & de Meuron nu mai au nevoie de prezentare. Aproape saptamanal primim vesti noi despre aceasta firma de arhitectura care provoaca cu fiecare noua lucrare. Desi voci critice sunt, si dintre cele mai serioase, nimeni nu poate contesta interesul legitim pe care aceasta arhitectura il starneste.

Mai misterios e Peter Markli, si el din Elvetia, dar o cu totul alta Elvetie. Peter Markli pare mai cuminte, dar in realitate nici el nu este mai putin radical... sa respingi arhitectura scenografica, sa respingi "spectaculosul", sa respingi teatralul si insidiosul inseamna, de fapt, sa fii radical, azi. Societatea Spectacolului, ca sa folosim titlul cartii lui Guy Debord, e servita de Herzog si de Meuron prin principiul placerii, ca sa spunem asa, in timp ce Peter Markli construieste in "cheie eterna", cautand echilibru, proportii, calm si seriozitate. Intr-un fel, cele doua birouri de arhitectura ilustreaza bine cele doua jumatati ale artei de care vorbea Baudelaire: tranzitoriul si efemerul / eternul si imuabilul. Si probabil ca ele sunt simultan prezente in cele mai bune lucrari ale lor.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Daniel Libeskind și Zvi Hecker

Buna ziua.

Libeskind si Hecker, doi arhitecti nascuti in Polonia... dar unul, Libeskind, luand drumul Statelor Unite, iar celalalt, drumul Israelului.

Libeskind, bineinteles, e mult mai cunoscut. Dar valoarea lui Hecker nu poate fi contestata.

E interesant sa-i comparam pe acesti doi arhitecti.

Ambii sunt rebeli, dar in mod diferit. Ambii protesteaza. Dar Libeskind este oarecum mai monden in protestul lui, daca putem sa spunem asta, si asta si explica succesul sau mult mai mare.

Dar Libeskind se teme de natura si de natural si de organic. Hecker nu. Libeskind se teme, se pare, si de saracie. Hecker nu.

E greu de presupus ca Libeskind, care poarta uneori cizmulite de cowboy din piele de crocodil ar fi conceput si realizat constructii foarte modeste pentru un sat arab de langa Ierusalim. Hecker, care nu poarta asemena cizmulite, a facut-o.

Va invit sa exporam munca foarte interesanta a doi arhitecti foarte interesanti.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Jean Nouvel și Christian de Portzamparc

Buna ziua.

Iata doi arhitecti francezi. Si desi parerea mea e ca Jean Nouvel este un arhitect superior, am ales sa-l prezint si pe Portzamparc, care, in felul lui, are mai mult curaj decat multi alti arhitecti francezi, azi.

Insa Nouvel este, intr-adevar, nouvel. Nou. Cultiva noul cu acel aplomb pe care arhitectura moderna „ortodoxa” l-a avut. Este contestatar, ireverent, chiar nepoliticos. Nu se sfieste sa-i catalogheze pe cei care-i displac, imbecili.

Nouvel este un arhitect foarte interesant si foarte prolific, chiar daca, spunea el, a pierdut cele mai multe competitii de arhitectura din istoria arhitecturii. Si chiar daca o preferinta spre „electronic gadgets”, chiar la nivel formal, il face oarecum vulnerabil.

Prin contrast, Portzamparc e mult mai linistit. E un alt temperament. E mai burghez. Mai „in pace” cu lumea... nu e ireverent, desi cele doua turnuri concepute de el pentru New York sunt ireverente, dar nu intr-un sens bun, cred eu. Pozitia mea fata de Portzamparc e mai critica... dar are si el unele realizari interesante, cum ar fi Cidade das Artes din Rio de Janiero, sau un turn de apa in Noisiel, sau House of Dior la Seoul.

Va invit, din nou, spre o calatorie in lumea a doi arhitecti importanti, azi.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Toyo Ito și Kengo Kuma

Buna ziua.

Anul acesta vom continua "Maratonul de Arhitectura Contemporana", pe care l-am initiat anul trecut. Si vom incepe pe data de 11 ianuarie, cu Toyo Ito si Kengo Kuma.

Cu toate ca "fenomenul japonez" din a doua jumatate a secolului 20 parca si-a mai pierdut, in zilele noastre, din intensitate, Japonia continua sa fie o forta de prima marime in arhitectura.

Iata doi arhitecti de care toata lumea a auzit si nu sunt singurii japonezi foarte cunoscuti.

Ito framanta materia arhitecturala, cautand parca s-o smulga dintr-o ratiune devenita obsedanta, desi ratiunea la el continua sa fie prezenta, uneori in forme foarte explicite.

Dar nu recurge la sistem, la Maria Sa SISTEMUL, asa cum face Kengo Kuma, desi Kuma el insusi tradeaza... dar cu mai putina fluiditate decat Ito.

Nici Ito, nici Kuma insa, nu sunt adeptii arhitecturii lichide ca atare. Da, ei tradeaza cartezianismul, insa continua sa-l foloseasca. Foarte rar, la ei, cutia lipseste.

Insa fiindca ambii arhitecti inteleg foarte bine valoarea tradarii, ambii, in felul lor specific, aduc JOCUL in tensiune conflictuala cu rigoarea sistemului. Ambii SPARG cutia, in numele vietii!

Despre aceste lucruri si multe altele o sa vorbim miercuri, la ora 18:00, in Sala Frescelor.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

BIG și Snøhetta

Buna ziua,

Nu intamplator Ingels a decis sa nu puna intre cele trei litere "B", "I" si "G" acele insignifiante puncte care in mod normal urmeaza unor initiale... evident ca i-a placut "coincidenta"... Bjarke Ingels Group = BIG.

Ce e ciudat insa e ca Danemarca, in general si istoric vorbind, a fost atrasa mai degraba de reticenta, nu de "bigness"... design-ul danez a fost pana foarte recent tocmai expresia fidela, rafinata, a acestei reticente.

Dar in lumea scandalurilor de tot felul de azi, BIGNESS sells!

Si Ingels isi vinde lucrarile cu fervoare si precizie, cu o eficienta care l-ar face si pe "tatal" sau spiritual, Rem Koolhaas, invidios. Si il face.

Pe de alta parte, SNOHETTA aduce in lume un spirit mai democratic, poate mai putin spectaculos si scandalos, dar nu lipsit de interes.

Va invit sa le exploram munca, acestor doua practici arhitecturale care s-au impus si se impun cu consecventa pe scena arhitecturii contemporane.

Va multumesc,

Dan Coma

MAD architects și MVRDV

Da, o scara... o scara dificila, neconfortabila chiar... dar o prezenta urbana spectaculoasa si benefica, pentru foarte iubita noastra "conditie fizica".

O lucrare curajoasa a echipei MVRDV, cara arata limpede ca se poate face arhitectura cu mijloace simple, dar eficace, chiar in plan estetic. Aceasta scara / schela taie cu diagonala sa indrazneata spatiul urban al Rotterdamului, invitand la efort liber consimtit si creativitate. Si bineinteles, non-conformism.

Pe de alta parte, grupul MAD Architects ne provoaca altfel, cu tineretea lor lipsita de complexe. Si aici e vorba de curaj, fara care, desigur, viata nu merita traita.

Ambele echipe exploreaza un fel de "nou baroc", un baroc cumva paradoxal, daca ne gandim ca traim intr-o vreme care se refera, frecvent, la sustenabilitate si la cele trei litere "R": Reduce, Reuse, Recycle.

Dar nu cred ca e o contradictie intre munca lor si comandamentele etice ale prezentului. Poate ele se completeaza, intr-o complementaritate a complexitatii.

Si apoi, un lucru e cert: dincolo de orice pesimism, legat de viata in general si arhitectura in particular, creativitatea si non-conformismul continua sa ne incurajeze spre acele "orizonturi ale sperantei" pe care ni le dorim si fara care viata ar deveni foarte problematica.

Va multumesc si va astept.

Dan Coma

Steven Holl și Allied Works

Buna ziua,

Vom continua maratonul nostru de arhitectura contemporana cu Steven Holl Architects si Allied Works Architecture, doua birouri de arhitectura din Statele Unite.

Frumoasa e arhitectura, cand e creativa, adica doar atunci cand e arhitectura, si nu doar "constructie"!

Steven Holl e fara indoiala unul din cei mai importanti arhitecti contemporani. Iar Allied Works Architecture (cu Brad Cloepfil), a devenit in ultimii ani una din firmele importante de arhitectura din America de Nord.

Atat Steven Holl cat si Brad Cloepfil deseneaza foarte mult, manual. Maniera lor de a desena este radical diferita, dar ambii simt / stiu, ca arhitectura este o arta. Iar cei care neaga asta, neaga chiar esenta arhitecturii.

Da, este o arta sociala, dar o arta.

Despre acest subiect si multe altele vom discuta miercuri.

Va multumesc,
Dan Coma

Tadao Ando și Kazuyo Sejima

As vrea sa va invit joi intr-o excursie virtuala prin opera lui Tadao Ando si Kazuyo Sejima, doi din cei mai importanti arhitecti azi... si nu doar in Japonia.

Japonia, etern interesanta, etern provocandu-ne cu miracolul ei, Japonia, acea Japonie care l-a incantat si pe F.L.Wright, fascinat nu de multe lucruri (in afara lui insusi), dar de Japonia, da.

Tadao Ando si Kazuyo Sejima. Doi arhitecti, sau mai degraba un arhitect si o arhitecta.

Ando, crezand in geometrie si in beton.

Sejima crezand in fragilitate si chiar frigiditate... fragilitatea frigiditatii si frigiditatea fragilitatii.

Ambii, importanti, foarte importanti arhitecti.

Sa le contemplam si sa le comparam munca. Ceea ce-i uneste este EXCELENTA.

Si excelenta nu are frontiere.

Nici in spatiu, nici in timp.

Va multumesc,
Dan Coma

Renzo Piano și Rem Koolhaas

Nimic nu-i leaga pe Renzo Piano si Rem Koolhaas decat faptul ca primul lor nume incepe cu litera "R" si ca amandoi sunt, considerand atentia primita din partea "mediei", "cool..."

Dar Koolhaas este mai "cool" decat Piano, fiind mai provocativ, mai iconoclastic si mai idiosincratic.

Va invit sa le contemplam si analizam o parte din lucrari, fara care probabil vremea noastra n-ar mai fi "a noastra"...

Va multumesc si va astept,

Dan Coma