Impactul pandemiei COVID-19, informațiile privind evoluția acesteia precum și prevederile ultimelor acte normative (Ordinul Ministerului Educației nr. 5196/3.09.2021 și al Ministerului Sănătății nr. 1756/3.09.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2) impun adaptări ale cadrului desfășurării activității didactice. Acestea reflectă preocuparea conducerii UAUIM pentru sănătatea studenților și a întregului personal contractual al universității, precum și pentru asigurarea calității actului didactic.
În consecință, conducerea UAUIM, pornind de la deciziile Consiliului de Administrație și hotărârile Senatului, face publice următoarele precizări privind începutul anului universitar 2021-2022 și modul de desfășurare al activităților didactice:
1. Deschiderea anului universitar 2021-2022 va avea loc în data de 1 octombrie 2021 (în sistem hibrid: fizic și online), activitățile didactice urmând să înceapă din data de 4 octombrie 2021. Procedura, modul de desfășurarea și programul festivităților de deschidere a anului universitar, pentru fiecare facultate în parte, vor fi făcute publice pe site-ul universității, până la data de 30 septembrie 2021.
2. Pe parcursul semestrului 1, activitatea didactică aferentă tuturor programelor de studii ale UAUIM se va desfășura în sistem hibrid (parțial online, parțial în sediile UAUIM din București și Sibiu și ale UMFST Târgu Mureș).
3. Activitățile didactice se vor desfășura astfel:
- 3.1. Activitățile de curs se vor desfășura exclusiv online.
- 3.2. Seminariile și lucrările practice se vor desfășura în sistem mixt, în funcție de specificul disciplinelor și activităților, excepție făcând programele de master unde aceste activități se vor desfășura exclusiv online.
- 3.3. Atelierul de proiectare se va desfășura după cum urmează:
- Studenții din anul 1 al programelor de studii de licență precum și de licență și master în sistem comasat vor desfășura aceste activități cu predilecție în sediile UAUIM din București și Sibiu și UMFST Tg. Mureș și parțial online, pe baza unei programări care va fi comunicată comunității academice;
- Studenții din ceilalți ani de studii ai programelor de licență precum și de licență și master în sistem comasat (mai puțin anii terminali) vor desfășura aceste activități în sistem hibrid (parțial online, parțial în sediile UAUIM din București și Sibiu) pe baza unei programări care va fi comunicată comunității academice;
- Studenții programelor de master vor desfășura activitatea de atelier cu predilecție online, fiind însă posibilă desfășurarea inclusiv în spațiile universității, pe baza unei programări care va fi comunicată comunității academice;
- Studenții aflați din anii terminali vor desfășura aceste activități online, în baza programărilor transmise de către profesorii îndrumători.
- Activitățile extracurriculare vor face obiectul unor aprobări și proceduri adaptate punctual, funcție de orar, numărul de participanți etc.
4. Programările, procedurile de desfășurare etc., a activităților didactice vor fi elaborate sub coordonarea directorilor de departament, vizate de către decanatele facultăților, aprobate de către Consiliul de Administrație, și după caz, supuse votului Senatului UAUIM.
5. Accesul în universitate se va face cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de legislația în vigoare.
Eventualele modificări privind desfășurarea activităților didactice din semestrul al doilea, în raport cu semestrul 1, vor fi anunțate, după caz, în timp util.
În funcție de evoluția pandemiei și a măsurilor impuse de autorități, prezentele măsuri pot suferi modificări care vor fi publicate pe site-ul UAUIM.