18 aprilie 2019, la Hotel Radisson Blu București
Conferințele SHARE, dedicate comunității arhitecților și inginerilor constructori, vor fi organizate în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Comunitatea SHARE, creată în jurul evenimentelor, cuprinde peste 40.000 de membri. În acest an, SHARE Bucharest 2019 are o puternică rezonanță, ajungând la cea de-a XX-a ediție.
Cu peste 3.500 de participanți și 300 de speakeri în programul european din 2018, conferințele SHARE, dedicate comunităților de arhitecți și ingineri, vor ajunge anul acesta în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est.
Valorile românești, promovate internațional
Proiectul SHARE s-a născut în urmă cu 11 ani, ca o continuare a proiectelor CAMEX, lider național al evenimentelor de construcții în perioada 1997 – 2008. Brandul românesc, construit la Iași, a pornit în misiunea de a aduce pe scenă excelența în arhitectură și a reușit să construiască relații solide între membrii acestor comunități, promovând totodată valorile românești pe plan internațional.
„Încă din 2008, anul inaugural, ne-am propus să creăm un eveniment de înaltă ținută pentru breasla arhitecților și inginerilor din România, cu un conținut complex și un concept bine definit. În toți acești ani, SHARE s-a transformat dintr-un brand românesc într-un puternic nume internațional, exportat în 10 state din Europa Centrală și de Sud-Es: Bulgaria, Ungaria, Grecia, Albania, North Macedonia, Polonia, Cehia, Slovenia, Serbia, Kosovo. A fost mijlocul nostru de a îndeplini misiunea de promovare a arhitecturii românești în afara țării”, declară Florin Mindirigiu, președintele Asociației culturale PRO event, director al evenimentelor SHARE.
Comunitatea SHARE
Conferințele SHARE au devenit o rețea esențială de networking pentru profesioniștii din industria construcțiilor și arhitecturii din Europa Centrală și de Est. Evenimentele SHARE reunesc specialiști de vârf, arhitecți ale căror lucrări sunt premiate la cele mai prestigioase competiții arhitecturale din întreaga lume. Începând de anul trecut, comunitatea și-a creat structuri menite să genereze conexiuni valoroase între membrii săi și să pună în valoarea fenomenul arhitectural actual.
Consiliul Consultativ al Arhitecților din Europa Centrală și de Sud-Est (CCA-CEE) a fost constituit anul trecut și este format președinții celor mai importante asociații și camere ale arhitecților din regiune.
SHARE Comunity cuprinde comunitatea creată în jurul acestor evenimente. În prezent, SHARE Comunity are peste 40.000 de membri, arhitecți și ingineri care au participat la conferințele SHARE. SHARE Society are în jur de 500 de membri, în special speakeri ai conferințelor SHARE. SHARE Fellows – cuprinde doar câțiva membrii, propuși de reprezentanții membrii board-ului CCA-CEE sau de reprezentanții PRO Event, și care, prin munca excepțională își aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea standardelor de educație și formare în domeniul arhitecturii și ingineriei.
SHARE Bucharest 2019
Pe data de 18 aprilie 2019, la Hotel Radisson Blu București se va desfășura Forumul Internațional de Arhitectură și Inginerie SHARE Bucharest 2019.
Evenimentul va reuni în jur de 500 de arhitecți, arhitecți peisagiști, proiectanți, proiectanți de soluții de iluminat, ingineri, urbanisti, dezvoltatori imobiliari, companii cu soluții inovatoare în domeniul construcțiilor, alți profesioniști din domeniul arhitecturii.
Ediția aniversară a SHARE București anunță o listă de invitați remarcabili din Austria, Olanda, Italia, Marea Britanie, Grecia, Spania, Cipru, Bulgaria și România:
- Wolf D. PRIX, Co-founder COOP HIMMELB(L)AU – Austria
- Jan KNIKKER, Partner MVRDV – Olanda
- Alfonso FEMIA, Founder ATELIER ALFONSO FEMIA – Italia
- Andreas VARDAS, Founder Vardas Studio – Cipru
- Borislav IGNATOV, President Bulgarian Chamber of Architects (KAB) – Bulgaria
- Christos PASSAS, Associate Director ZAHA HADID – UK
- Fernando MENIS, Founder Menis Arquitectos – Spania
- Mark HEMEL, Co-Founder IBA – The Netherlands
- Vassilis SGOUTAS, Past President UIA
Puteți fi informați zilnic de noutățile din programul evenimentelor, urmărind: www.share-architects.com