10-12 noiembrie 2008, Ljubljana, Slovenia; workshopuri și excursii de studiu 13-14 noiembrie 2008.
Săptămâna trecută a avut loc în capitala Sloveniei A 8-a Conferință a Comisiei Europene privind Susținerea Patrimoniului Cultural al Europei intitulată generic CHRESP „Cercetarea de Patrimoniu Cultural se întâlnește cu Practica”. Conferința a fost urmată de o serie de workshopuri sau vizite de studiu care s-au desfășurat pe parcursul a celorlalte două zile ale săptămânii.
Acest raport este întocmit de către Maria BOȘTENARU DAN, cercetător la Catedra de Conservare și Restaurare, Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, doctorand fără frecvență.
Întrucât autoarea a obținut o bursă CHRESP pentru a participa la evenimentele post-conferință CHRESP, a beneficiat de finanțare din partea Comisiei Europene pentru deplasare, cazare și taxele de participare la workshopuri. Workshopurile alese au fost:
- pentru joi 13 noiembrie 2008: De la Cercetare la Exploatare Durabilă – cum să beneficiem economic de rezultate de cercetare în patrimoniul cultural
- pentru vineri 14 noiembrie 2008: Scaneruri laser multifuncționale pentru diagnoza patrimoniului cultural.
Date despre acestea și celelalte workshopuri se găsesc la
www.chresp.eu/Post-conference.aspx
Ambele workshopuri au deschis și perspective pentru relații în România.
La primul workshop în principal s-a prezentat cum poate fi introdusă o dimensiune economică în proiecte consorțiu europene, prin includerea unor parteneri de profil în consorțiu. Workshopul a fost condus de doamna Dr. Karin Drda-Kühn, istoric de artă, director administrativ al asociației „Cultură și muncă” din Bad Mergentheim, Germania. În România interese similare sunt urmărite de proiectul United Experts http://www.unitedexperts.ro/ care continuă un proiect elvețian în România. Au fost prezentate și schimbările preconizate pentru următorii 20 de ani în ce privește patrimoniul cultural (turism cultural, schimbare demografică, integrarea migranților tineri). Workshopul a avut loc în clădirea istorică principală a Universității din Ljubljana din Piața Congresului. La sfârșitul anilor 1930 Piața a fost renovată de renumitul arhitect sloven Jože Plečnik.
La cel de-al doilea workshop a fost prezentat un prototip de scanare 3D cu laser dezvoltat de ENEA, Italia, de către patru specialiști ai acestei instituții. După ce ne-au fost prezentate bazele de fizică de funcționare și problemele care pot apărea în interpretarea datelor, în a doua parte a workshopului ne-a fost prezentată o aplicație practică pentru biserici pictate, inclusiv programul de calculator pentru interpretarea rezultatelor. Grupul de specialiști care a susținut workshopul a avut campanii internaționale în acest sens, primele în România, la o biserică paleocreștină din județul Constanța și la biserici pictate din județul Suceava (Sucevița, Popăuți și Bălinești), precum și cu Slovenia, la biserica pictată din Hrastovlje. Cooperările cu România au avut loc în cadrul programului Culture 2000, finanțat de Uniunea Europeană, cele cu Slovenia prin proiect bilateral italiano-sloven. Avantajul scanării cu laser este, pe lângă rezultatul unui model 3D, ca nu este nevoie de iluminare exterioară, laserul fiind în sine rază de lumină.
Acest al doilea workshop a avut loc la Centrul de Restaurare din Ljubljana. În pauza de prânz ni s-a oferit ocazia să vizităm centrul. Centrul restaurează în principal statui și picturi din fondul religios (de ex. picturi de altar sau murale) și este în plină expansiune.
La workshopuri au mai participat din România Cristina Serendan, asistent a Universitatea de Arte din București, secțiunea Restaurare, și Mikiko Hayashi, doctorand în cadrul rețelei europene EPISCON finanțată în cadrul programului Marie Curie, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Conferința propriu-zisă a avut loc între 10 și 12 noiembrie, iar taxa de participare a fost acoperită din grantul de reintegrare Marie Curie al autoarei, grant administrat de Fundația ERGOROM ´99 din București, contract MERG-CT-2007-200636.
Autoarea a avut trei contribuții poster, pentru două dintre ele scriind și paperurile complete.
Pentru toate contribuțiile abstracturi extinse de 2 pagini au apărut în volumul pre-conferință, care din păcate nu a fost tipărit, dar se găsește digital pe pagina conferinței: www.chresp.eu/ Tot pe această pagină se găsește declarația de la Ljubljana privind direcțiile pe care Comisia Europeană ar trebui să le adopte privind protecția patrimoniului cultural. Înainte de a fi adoptată, a fost realizat un sondaj de opinie între participanții conferinței.
Pe lângă sesiunile orale (câte o sesiune plenară sau două sesiuni în paralel) și expoziția de postere, a existat și o zonă de expoziție și demonstrație pentru diverse organizații angajate în protecția patrimoniului cultural. Autoarea a luat legătura cu cei de la standul Comisiei Europene, discutând despre posibilități de finanțare pentru proiecte privind patrimoniul cultural. În general Comisia Europeană finanțează, în afară de ceea ce cunoșteam deja în cadrul fondurilor structurale, proiecte privind patrimoniul cultural în cadrul schemei „Mediu și dezvoltare durabilă”. Alte standuri priveau tehnologii de păstrare a patinei clădirilor istorice, de exemplu protejare contra grafitti, dar și publicații de carte sau mastersuri internaționale în domeniul patrimoniului cultural. Comisia Europeană menționa și bursele Marie Curie, de care autoarea a beneficiat și beneficiază în cele trei programe cadru PC5, PC6 și PC7 la diferite nivele de experiență.
Contribuțiile poster ale autoarei au fost:
- Probleme și potențiale ale fondului construit din București, România, de la inventar la proiectare strategică;
- Criterii pentru selectarea structurilor de beton armat care să fie conservate;
- Valoarea culturală a patrimoniului construit în documentele internaționale dedicate conservării patrimoniului cultural.
- Primele două au fost în cadrul temei „Progres recent în cercetarea patrimoniului cultural” , în timp ce a treia a fost în cadrul temei „Politică, legislație, standardizare și strategii de durabilitate în patrimoniul cultural”. Celelalte două mari teme ale conferinței au fost „Educație și comunicare” și „Transfer de cunoștințe și tehnologie, de la cercetare la industrie și întreprinderi mici și mijlocii”.
În cadrul sesiunilor orale cea mai interesantă i s-a părut autoarei în legătură cu activitatea desfășurată actualmente la departament cea despre digitalizarea patrimoniului existent, fie el de arhivă, fie obiecte de artă sau interioarele de biserici pictate despre care a fost mai târziu vorba și la workshop.
Conferința a avut loc la Grand Hotel Union din Ljubljana, construit 1903-1905 în cadrul reconstrucției de după cutremurul din 1895. A fost proiectat de arhitectul Josip Vancaš în stil Art Nouveau. Este situat aproape de cele Trei Poduri ale lui Jože Plečnik.
Conferința a avut și o cină festivă la castelul din Ljubljana, cu muzica folclor slovenă, care este renovat, destul de modernist.
În afară de participarea la conferință și la workshopuri autoarea a avut ocazia să viziteze și o parte din orașul Ljubljana și institutul de cercetare ZAG Ljubljana.
În cadrul orașului Ljubljana autoarea a avut ocazia să vadă operele arhitectului Jože Plečnik. Acesta este unul dintre cei mai renumiți arhitecți ai primei jumătăți a secolului XX, perioadă de care s-a ocupat autoarea în cercetarea trecută și curentă. Este în intenția autoarei să publice o carte cu fotografii ale arhitecturii din prima jumătate a secolui XX din diferite țări europene vizitate și din România. În Ljubljana, arhitectura modernă a lui Plečnik este promovată de birourile de turim, existând broșuri în acest sens. Și în România există începuturi, cum ar fi harta traseului urban Marcel Iancu promovată printr-un proiect de către asociația e-card, la ale cărei manifestări autoarea a participat. Clădirile lui Jože Plečnik sunt înrudite în opinia autoarei ca vocabular cu cele ale perioadei interbelice milaneze, a căror comparație cu cele românești constituie subiectul tezei de doctorat a autoarei. Biblioteca Națională și Universitară, unul din organizatorii conferinței, își are sediul intr-o clădire a lui Jože Plečnik.
La ZAG Ljubljana, Institutul Național Sloven pentru Clădiri și Construcții Ljubljana, am beneficiat de primirea caldă a fostului director Prof. Miha Tomaževič și a superioarei actuale a acestuia, Marjana Lutman, vizitând și laboratorul instituției. Prof. Miha Tomaževič este si participant la proiectul World Housing Encyclopedia, o enciclopedie în internet a clădirilor de locuit din zone seismice ale lumii, la care autoarea a fost membru al bordului editorial în perioada 2003-2006, și acum printre alții membru este Marjana Lutman. Specialitatea Prof. Miha Tomaževič sunt construcțiile de zidărie.
În final autoarea dorește să mulțumească organizatorilor, Dr. Jana Kolar, conducătorul laboratorului pentru patrimoniul cultural de la Biblioteca națională și universitară, și Dr. Matija Strlič de la Facultatea de Chimie a Universității din Ljubljana, pentru sprijinul acordat.
Peste doi ani va avea loc următoarea conferință, țara în care va avea loc depinzând de președenția Comisiei Europene.
21 noiembrie 2008