CASA

Comunitatea academică a Școlii de Arhitectură (CASA) 130 de ani de existență – Dascăli și discipoli, opinii, reflecții, mărturii

FFCSU–2022-013

Aniversarea în 2022 a 130 de ani de învățământ superior de arhitectură prin înființarea Școlii de Arhitectură a SAR în 1892, precursoarea actualei Universitate de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.

Inițiatori

Proiectul este inițiat de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România prin Filiala Teritorială București ca o cercetare comună coordonată de prof. em. dr.arh. Cristina Olga Gociman.

Premise

Proiectul este o continuare a cercetării începută cu ocazia ROCAD/2012 privind proiectul – „Comunitate academică înaintași“ și a Bienalei Naționale de Arhitectură București 2012 „120 de ani de organizare profesională și învățământ superior de arhitectură” eveniment în care a fost dezvoltat proiectul „Arhitecți romani creatori de patrimoniu cultural”.

Obiective

Grupuri țintă

Proiectul se adresează tuturor arhitecților care fac și au făcut parte din comunitatea academică a școlii de arhitectură în cele două ipostaze de dascăli sau discipoli, cât și societății civile ca beneficiar indirect al activității acestei comunități.

Conținut proiect

Acest demers este dedicat Școlii de Arhitectură, devenirii ei, dar mai ales comunității academice, a celor ce au inițiat-o, susținut-o, construit-o, a celor ce au trudit pentru cauza acestei profesii și dincolo de ea, pentru cauza acestei științe sau arte, transformând-o într-un „crez”.

Ieșind din zona difuză a apartenențelor la diverse meșteșuguri, de la hotărnicie, la zidărie sau la zugrăveli, arhitectura se revendică în țările române ca disciplină de „învățare” la începuturile secolului al XIX-lea când iluminismul începe să pătrundă în curțile domnești. Acest secol agitat, străbătut de răscoale, revoluții și mișcări de independență transformă arhitectura într-un manifest de identitate națională dar, paradoxal, și într-un gest de apartenență la modernitate ca viziune transfrontalieră progresistă.

La ctitoria învățământului de arhitectură au contribuit domnitorii, clerul, cinul boieresc, dregătorii, marii cărturari, ziditorii, inginerii-arhitecți, artiști plastici, sculptori și pictori, istorici, teoreticieni, filosofi, sociologi. Printre primii pomeniți au fost domnitorii Scarlat Calimachi, Ion Caragea, Mitropolitul Veniamin Costachi, cărturarii Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr, Generalul Kiseleff, artiștii Theodor Aman, Ștefan Ionescu-Valbudea, Ion Georgescu, arhitecții Alexandru Costinescu, Alexandru Orăscu, care vor propune primele structuri de învățare, vor gândi în ce „tagme” și „clas”-uri se învață și ce se învață, multă și diversificată teorie mai ales a unei matematici solide, bazată pe practică directă în domeniile geodeziei, topografiei, ingineriei și „arhitecturii”.

Evidențierea evoluției istorice a învățăturii și predării arhitecturii, identificarea materiilor suport, analizele privind polivalența și dinamica disciplinelor de studiu formează o construcție arborescentă de traseu curricular.

Structura corpului profesoral, bazinul formativ, regional, sociopolitic, etnic, religios, apartenența la mișcările ideologice ale timpului structurează o dinamică istorică sincronă. Majoritatea membrilor corpului academic au fost profesioniști de elită, cu rezultate deosebite în edificarea patrimoniului construit național, cât și în generarea de politici de protejare a monumentelor, de scriere a istoriei spațiului construit românesc, cu poziții instituționale remarcabile, deputați, senatori, primari, conducători de instituții cu recunoaștere academică, premiați și medaliați.

Cercetarea urmărește nu numai evidențierea personalităților ce au contribuit la crearea și consolidarea școlii românești de arhitectură, cât și la identificarea aportului educațional al întregului corp academic, exemplificat prin parcursul profesional a peste 395 de dascăli în decursul a circa 210 ani (1813-2022) de formare și consolidare a învățământului superior de arhitectură.

Momentul prilejuit este aniversarea a 130 de ani de la înființarea Școlii de Arhitectură de către Societatea Arhitecților Români în 1892, precursoare a actualei Universități de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București. Astfel, în 1892 prin formarea Școlii proprii de Arhitectură a Societății Arhitecților Români ca principal obiectiv la un an de la înființarea acestuia în 1891, au fost puse bazele unei instituții de elită în peisajul educației românești în care au predat mari arhitecți ai timpului (Ion Mincu, Ion N. Socolescu, Paul Smărăndescu, Statie Ciortan, N. Ghyka Budești), profesori care au diseminat printre discipoli preocupările pentru definirea unui stil de arhitectură autonom național cât și unul racordat la provocările revoluției moderniste. Inițierea în epocă a studiului și interpretării arhitecturii vernaculare cât și al istoriei arhitecturii culte civile și religioase vor genera treptat politici publice de protecție a patrimoniului construit și de inițiere a proiectelor de restaurare.

Lecția excelenței în domeniul învățământului superior de arhitectură cu baze solide în prima jumătate de secol XX, realizate de generațiile de arhitecți dublu licențiați în România și bursieri în străinătate continuate de elevii lor în perioada în care s-au construit instituțiile naționale ale statului și ulterior în epoca regimului totalitar postbelic, în limitele și restricțiile impuse de către clientul-stat. În perioada recentă, datorită recompunerii breslei, re-legării relației pierdute cu clientul privat, a vocilor societății civile și a colaborărilor didactice transfrontaliere, învățământul devine interdisciplinar dar și ultraspecializat iar matematica solidă de la început, devine magic integrată în proiectarea asistată de calculator. Modelarea în ghips sau lut devine modelare 3D și se transfigurează în realitate virtuală.

Cercetarea inventariază și evoluția curriculei academice evidențiind cele două direcții fundamentale ale învățământului de arhitectură – atelierul (practica de proiectare) și cursurile teoretice, prin sublinierea varietății și complexității disciplinelor predate. Diversitatea curriculară este ilustrată de: teoria și istoria arhitecturii, istoria și teoria urbanismului, istoria artei, construcții, structuri, finisaje, arhitectură de interior și de produs, amenajări teritoriale, urbanism, peisagistică, arte plastice și amenajări interioare.

Sublinierea formației educative multidisciplinare a corpului academic: arhitecți, ingineri, matematicieni, artiști plastici, sculptori, pictori, graficieni, sociologi, filosofi, juriști, și de alte profesii și nu în ultimul rând trecerea în revistă a contribuției profesorilor la edificarea spațiului public prin intermediul proiectelor realizate: construcții sau lucrări teoretice completează tabloul unei instituții de învățământ performant. Permanenta pendulare între tradiționalism și modernism a marcat cariera multor profesori ai școlii de arhitectură relevând traseul unei maturități creative și ilustrând de fapt această „dublă modernitate spațială“ specific europeană născută la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ca expresie atât a identității popoarelor cât și a progresului tehnologic al timpului.

Curicula academică a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ continuă această tradiție emulativă și promovează conservarea, reabilitarea, restaurarea patrimoniului ca semn al tradiției ce asigură comunităților stabilitatea identitară dar și deschiderea spre tehnologii și materiale inovative în vederea creării unui echilibru sustenabil ca răspuns la provocările lumii contemporane, aflându-se într-un permanent dialog cu societatea.

Activitățile proiectului

  1. Documentarea evoluției corpului academic 1813-2022. 396 fișe documentare, având ca surse
    • Centrul de informare documentare UAUIM, Biblioteca UAUIM; Editura UAUIM; Muzeul de arhitectură UAUIM.
    • Asociația ALUMNI privind caietele de prezentare ale membrilor.
    • Departamentele, catedrele UAUIM privind CV corp academic contemporan.
    • Caietele de prezentare diplome.
    • Site UAUIM – structura corp academic pe facultăți/departamente/catedre.
    • Baza de date „Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural” – proiect UAUIM/UAR/ICR.
    • Transcrierea activității cadre didactice din registre și state de funcții – UAUIM.
    • Biblioteca și arhiva UAR.
    • Biblioteca Națională.
    • Biblioteca Academiei.
  2. Colectare mărturii scrise, desenate, fotografice membri corp academic.
  3. Interviuri cu personalități ale comunității academice.
  4. Completare, selectare baze de date CASA – drive.
  5. Redactare panou infografic – „Evoluția instituțională a Școlii de arhitectură” în limba engleză.
  6. Redactare panouri infografice „Evoluția corpului academic”
  7. Redactare panouri infografice „Evoluția învățământului superior de arhitectură”
  8. Redactare panouri infografice „Doctori Honoris Causa”, „Profesori Honoris Causa”.
  9. Redactare panouri Expoziție „Dascăli și discipoli. Opinii. Reflecții. Mărturii”.
  10. Editare pliant „Evoluția corpului academic”.
  11. Editare pliant „Evoluția învățământului superior de arhitectură”.
  12. Editare carte „CASA” – ISBN: 978-606-638-284-7, Editura Universitară Ion Mincu București
  13. Organizare Masa rotundă – „Masă rotundă despre educație, viața studențească, istoria școlii UAUIM. Dascăli și discipoli. Opinii. Reflecții. Confesiuni”
  14. Organizare Masa rotundă „Educație și profesie București”

Rezultate – livrabile

Pagina web CASA

Bază de date CASA – 396 de fișe documentare ale corpului academic

Expozițiile CASA „Comunitatea Academică a Școlii de Arhitectură” - Galeria In Honoris – Etaj 1 – Școala veche a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

Tipărituri

Mese rotunde

Interviuri membri ai Comunității Academice

Echipa de proiect

Manager Proiect: prof. em. dr.arh. Cristina Olga Gociman

Evoluția învățământului superior de arhitectură 1813-2022 – expoziție Galeria In Honoris/ pliant, prezentare PowerPoint/ Masa rotundă
Echipa de implementare: conf.dr.arh. Andra Panait, drd.arh. arte viz. Silvia Costiuc, drd.arh. Cristina Șopîrleanu, arh. Alexandru Panaitescu, drd.arh. Alina Micloș

Evoluția corpului academic – expoziție Galeria In Honoris/ pliant
Echipa de implementare: conf.dr.arh. Andra Panait, arh. Valentin Ungureanu, conf.dr.arh. Codina Dușoiu, șef lucr.dr.arh. Ana Maria Vesa Dobre, asist.dr.arh. Mihaela Bălan, dr.arte viz. Claudia Popescu, drd.arte viz. Valentin Popescu, drd.arh. Cristina Șopîrleanu, drd.arh., arte viz. Silvia Costiuc, drd.arh. Alina Micloș, drd.arh. Traian Colțan, drd.arh. Alexandru Iftimie, drd.arh. Didier Chifan, drd.arh. Andrei Dumitru, stud. Ilinca Ispir, stud. mast. Monica Ene

Corpul Doctorilor Honoris Causa / Corpul Profesorilor Honoris Causa – expoziție Galeria In Honoris
Echipa de management: prof. dr.arh. Anca Mitrache, prof. em. dr.arh. Cristina Olga Gociman
Echipa de implementare: asist.dr.arh. Oana-Anca Abălaru-Obancea, asist.dr.arh. Claudia-Gabriela Pipoș-Lupu, stud.arh. Cătălin Moisă, stud.arh. Ștefania Burlacu, stud.arh. Andreea-Nicoleta Buriu

Dascăli și discipoli. Opinii. Reflecții. Mărturii – Expoziție/ prezentare PowerPoint/ Masa rotundă „Educație, viața studențească, istoria școlii UAUIM”
Manager proiect: prof.em.dr.arh. Cristina Olga Gociman
Echipa de implementare: conf.dr.arh. Codina Dușoiu, asist.dr.arh. Mihaela Lazăr, lect.dr.arh. Tana Lascu, drd.arh. master arte. viz. Silvia Costiuc, drd.arh. Alina Micloș, drd.arh. Andrei Dumitru, drd.arh. Amina Al Adhami, drd.arh. Mihriban Ocalan, Cercet. dr. i. a. Costin Hoștiuc, jurnalist Alina Moscalu, urb. Alfred Toader, stud.arh. Andrei Grămoiu, mast. ec. Monica Ene

Documentare
dr. arte viz. Claudia Popescu, drd. arte viz. Valentin Popescu, drd. arh. Cosmina Grafu, dr.arh. urb. Cristian Moscu, arh. Gheorghe Bejan

Logistică – înregistrare
dr.arh. Codina Dușoiu, dr.arh. Mihaela Lazăr Bălan, dr.arh. Dan Ionescu, stud. arh. int. Alexandra Racovițeanu

Departamente implicate:

Contracte de finanțare


Fise CASA.pdf

Expoziția „Dascăli și discipoli. Opinii. Reflecții. Mărturii”

Honoris Causa

Panou infografic