TradArh130

Tradiții ale Școlii de Arhitectură la 130 ani de la înființare: Cercetare documentară, scanare și digitalizare fonduri de arhivă relevante pentru evoluția învățământului de arhitectură, preocupările și direcțiile de cercetare ale studenților arhitecți

Proiect finanțat UAUIM-FFSCU-2022-004

Proiectul „Tradiții ale Școlii de Arhitectură la 130 ani de la înființare: Cercetare documentară, scanare și digitalizare fonduri de arhivă relevante pentru evoluția învățământului de arhitectură, preocupările și direcțiile de cercetare ale studenților arhitecți”, acronim TradArh130, finanțat prin FFSCU-2022-04 domeniul „E. Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Patrimoniu cultural, material sau imaterial”, finanțat din Fondul pentru Finanțarea Cercetării Științifice Universitare UAUIM 2022, din bugetul Ministerului Educației, este continuatorul proiectului de anul trecut, ScanDip130Arh: ScanDiplome 130 ani de Arhitectură -Scanare și digitalizare fond proiecte de diplomă Arhitectură 1912-1950 și face parte tot din seria „Din colecțiile Școlii de Arhitectură”.

Proiect: „Tradiții ale Școlii de Arhitectură la 130 ani de la înființare: Cercetare documentară, scanare și digitalizare fonduri de arhivă relevante pentru evoluția învățământului de arhitectură, preocupările și direcțiile de cercetare ale studenților arhitecți”

Acronim: TradArh130

Proiect finanțat prin Fondul pentru Finanțarea Cercetării Științifice Universitare UAUIM 2022, din bugetul Ministerului Educației

Domeniul strategic de finanțare: E. Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Patrimoniu cultural, material sau imaterial

Acord/Contract de finanțare/Fișa de execuție/ FFCSU-UAUIM-FFCSU-2022-004

Perioada de implementare: 1 august – 10 decembrie 2022

Contact: centru.expozitional@uauim.ro

Broșura proiectului: Din colecțiile Școlii de Arhitectură: Tradiții ale Școlii de Arhitectură la 130 ani de la înființare

Despre proiect

Proiectul își propune completarea imaginii asupra educației din Școala de arhitectură și succesoarele sale prin evidențierea, alături de demersurile didactice din școală (desen, releveu, proiecte, cercuri de studiu, etc.), a celor care au loc la interfața Școlii cu exteriorul (expoziții, festivități, seminarii, tradiții studențești, etc.). După cum observa și rectorul Cezar Lăzărescu, combinarea dintre teorie și practică a influențat tradițiile și practicile extra-curriculare din Școala de arhitectură și succesoarele sale: „Integrarea învățământului de azi cu practica […]. Poate exact de aceea s-au și creat aici tradiții studențești specifice care se transmit de la an la an. Există un cod propriu de a fi student la arhitectură în București”. (Cezar Lăzărescu. Visuri în piatră). Este vorba de materiale cu caracter memorialistic și identitar, dar utile și pentru documentarea demersului didactic al Școlii de arhitectură în evoluția ei istorică.

Punctul de plecare a fost, ca și în proiectul anterior, cataloagele păstrate în Biblioteca UAUIM, de data aceasta aparținând cercurilor științifice: Cercul Fotografic, Cercul de Istoria Arhitecturii. Pentru documentarea Cercul Plastic am apelat la materialele din Arhiva STUFO. Am primit și o serie de materiale vizuale de la foști absolvenți precum Lucia Stoica, Ofelia Stratulat, Renzo Cărăușu, Lucian Eustațiu Mihăescu, cărora le mulțumim pe această cale. Am încadrat acest material tot în seria „Din colecțiile Școlii de Arhitectură”, atât din nevoia de continuitate, dar și pentru că aceste materiale, deși nu sunt deținute de Școală, se referă la practicile didactice ale Școlii și, în majoritatea cazurilor, au fost create pentru documentarea activităților din Școală. Am insistat mai puțin asupra materialelor memorialistice ale diferitelor promoții, pe care le-am inclus în cadrul expoziției, dar care nu făceau obiectul principal al demersului nostru.

Prin scanarea (digitizarea) și integrarea preocupărilor didactice într-o bază de date (digitalizare), cu o interfață accesibilă, vom putea clarifica, procesul didactic din Școala de arhitectură, în diferite epoci și vom putea clarifica continuitatea tradițiilor sale.

Echipa

Director proiect
Claudia Popescu, muzeograf, dr. arte viz. - coordonare administrativă, raportare, evaluare și monitorizare, promovare și diseminare proiect.
Specialiști implementare proiect
Admin. financiar Achiziții: Cristina Gabriela Dragomir
Admin. financiar Resurse Umane: Constanța Camelia Zegheanu
Admin. financiar Contabilitate: Lavinia Mihaela Marin
Consultant de specialitate istoria arhitecturii
prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade, coordonare cercetare documentară.
Consultant de specialitate cercetare de arhivă
conf. dr. arh. Radu Ponta, coordonare scanare, validare descriptori pentru regăsirea în baza de date, documentare istorică și de specialitate.
Consultant de specialitate biblioteconomie
fil. drd. Cosmina Grafu, coordonare indexare și catalogare, stabilire listă de descriptori.
Consultant de specialitate arte vizuale
fil. drd. arte viz. Valentin Popescu, verificare fișiere rezultate.
Realizare bază de date
bibl. drd. arte viz. Luiza Popescu – cercetare documentară.
bibl. Alexandra Tutilă – scanare/fotografiere, introducerea fișierelor și a informațiilor complementare în baza de date pe baza descriptorilor stabiliți
Realizare interviuri
Realizare și prelucrare fișiere rezultate: asist. dr. arh. Mihai Chisarău
Specialist IT: Cristian Andronic
Grafică, tehnoredactare, machetare broșură
Redactor: dr. ing. Elena Dinu – redactare, tehnoredactare, paginare, corectură material înainte de tipărire;
Grafician: Ina Pusta Loretti- machetare.
Voluntari:
stud. arh. Sebastian Cojocaru
drd. arh. Silvia Costiuc
drd. arh. Lăcrămioara Tanase
drd. arh. Ancuța Ionescu
drd. bibl. Valentin Popescu

Mulțumiri donatorilor din cadrul acestui proiect: prof. dr. arh. Peter Derer, arh. Lucia Stoica (Păucă), arh. Ofelia Stratulat, arh. Lucian Eusebiu Mihăescu, arh. Renzo Cărăușu și celor ce ne-au povestit amintiri din studenție: arh. Irina Patrulius, arh. Rodica Luca (Năstase), arh. Rodica Savin, drd. Arh. Silvia Costiuc și prof. dr. arh. Mihai Opreanu.

Justificarea proiectului

Cotinuând proiectul de anul trecut, ScanDiplome 130 ani de Arhitectură – Scanare și digitalizare fond proiecte de diplomă Arhitectură 1912-1950, în contextul sărbătorii de anul acesta, propunem punerea în valoare a resurselor documentare prezente în cadrul UAUIM prin prezentarea tradițiilor Școlii de Arhitectură perpetuate de-a lungul timpului, precum și a direcțiilor de cercetare și studiu ale studenților arhitecți.

Departamentul Informare-Documentare prin compartimentele sale (Biblioteca și CED) păstrează o vastă documentație vizuală, relevantă pentru evoluția învățământului de arhitectură și pentru preocupările și direcțiile de cercetare ale studenților arhitecți. Se conturează astfel posibilitatea de creare a unui instrument de lucru pentru istorici, arhitecți, cadre didactice dar mai ales pentru doctoranzi și cercetători, constând într-o bază de date de imagini accesibilă online.

Astfel am identificat nevoia de digitizare și digitalizare.

O parte din munca de scanare va fi asigurată de doctoranzi voluntari, sub supravegherea unui muzeograf ce va asigura însușirea și respectarea normelor de conservare și prezervare a documentelor pe suport papetar. De asemenea, aceștia vor fi implicați în prelucrarea imaginilor rezultate, iar bibliotecarii cu experiență vor asigura catalogarea și indexarea corectă a acestora, în colaborare cu un cadru didactic specializat în arhitectură, iar fișierele rezultate vor fi încărcate într-o bază de date, cu o interfață accesibilă, în care se vor putea face căutări și selecții după diferite criterii.

Vom înregistra o serie de trei interviuri cu foști studenți și vom elabora o broșură pentru a marca și editorial tradițiile Școlii la 130 de ani de învățământ de Arhitectură.

Proiectul satisface nevoia de accesibilizare și contextualizare a resurselor documentare și vizuale din domeniul arhitecturii, conservarea și diseminarea online a acestora atât în format digital, cât și în format tipărit.

Scopul proiectului

Propunem accesibilizarea unor documente de arhivă, lucrări artistice, științifice studențești din 1930-1990, din Biblioteca și arhivele UAUIM, scanarea și integrarea acestora într-o bază de date, contextualizarea acestora prin interviuri cu foști studenți, acestea fiind relevante pentru caracterul lor memorialistic și identitar, dar și pentru evoluția învățământului de arhitectură punctând preocupările și interesele de cercetare ale studenților arhitecți (desen, modelaj, releveu, cercul de fotografie, de comunicări științifice, cineclubul, balul/carnavalul, cercul de teatru, practica studențească, excursiile de studiu, Club A, echipele sportive etc.).

Obiectivele proiectului

OG.1: Realizarea unei baze de date cu 300 de imagini relevante pentru preocupările și direcțiile de cercetare ale studenților arhitecți, pe baza digitizării documentelor de arhivă din Biblioteca și arhivele UAUIM;

OG.2: Conservarea a 300 de documente originale din biblioteca UAUIM prin transferarea conținutului informațional în format digital, accesibil online, introducerea în plicuri, mape n eacide, tipodimensionate;

OG.3: Comunicarea și promovarea proiectului online și offline

Descrierea activităților

A1. Management de proiect, inclusiv monitorizare și evaluare.

A2. Achiziționarea echipamentelor necesare realizării interviurilor și redării acestora în expoziție

A3. Adaptarea bazei de date la noile tipuri de documente

A4. Realizarea unei lucrări de sinteză în fomat fizic

A5. Realizarea a trei interviuri pentru contextualizarea imaginilor scanate și integrarea în expoziție

Rezultate

R1. o echipă omogenă de min. 5 (cinci) specialiști (A1);

R2. participarea a min. 5 doctoranzi voluntari la procesul de scanare și intervievare a foștilor studenți (A1)

R3. echipamente de înregistrare audio-video, accesibile cadrelor didactice și cercetătorilor UAUIM (A2);

R4. o bază de date cu 300 de imagini digitizate (A3);
https://tradarh130.uauim.ro/

R5. o lucrare în format tipărit, 100 pag., monocrom, tiraj 100 exemplare (A4), plus format electronic accesibil online
Traditii ale Scolii de Arhitectura la 130 de ani de la infiintare.pdf (42 MB)