Domenii vizate: D. Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Dezvoltare Durabilă - soluții bazate pe natură, infrastructură verde, materiale ecologice, aspecte de circularitate pentru materiale și sisteme constructive/urbane, adaptare la schimbări climatice etc. și C. Training laboratoare, creșterea competențelor și perfecționarea personalului UAUIM
Durata proiectului: 5 luni
Scopul proiectului
WOODJOIN propune o cercetare aplicată a tehnologiilor constructive contemporane ale lemnului, de la scara sistemelor constructive la cea a detaliilor, în acord cu tendințele de diminuare a impactului industriei construcțiilor asupra mediului, în vederea dezvoltării unui suport didactic atractiv și accesibil studenților și cadrelor didactice.
Obiectivele proiectului
OS1. Dezvoltarea unui instrument didactic alternativ pentru ilustrarea tehnicilor constructive specifice lemnului și formarea cadrelor didactice în direcția dezvoltării de noi competențe în zona sustenabilității, prin utilizarea de materiale și sisteme constructive ecologice performanțe.
OS2. Aprofundarea oportunităților contemporane de utilizare a lemnului în arhitectură pentru studenții UAUIM.
OS3. Implicarea doctoranzilor, tinerilor cercetători și studenților UAUIM în dezvoltarea resurselor didactice ale Laboratorului DST.
Justificarea necesității implementării proiectului
Lemnul este un material organic cu valențe estetice și niveluri de performanță extraordinare. În ipostaze contemporane, acest material ecologic devine o soluție arhitecturală eficientă cu un imens potențial în România.
Proiectul WOODJOIN scoate în evidență necesitatea de actualizare a cunoștințelor/competențelor cadrelor didactice, doctoranzilor și studenților UAUIM privind tehnologiile contemporane de proiectare și execuție cu lemn, pe plan intern și internațional. Eficientizarea proiectării sistemelor constructive pentru clădiri sustenabile reprezintă un deziderat important, aliniat la obiectivele Agendei 2030.
Preocuparea pentru pilonul dezvoltare durabilă este puternică în DST, concretizată prin finalizarea cu succes a unei serii de proiecte de cercetare anterioare, cursuri de formare și specializare, adaptarea disciplinelor didactice la tendințele europene aplecate spre circularitate și sustenabilitate (ST-108, ST-70E, ST-23, ST-59, ST-101 etc). Proiectul vine ca o continuare firească a intereselor cadrelor didactice și propune cercetarea zonei de sisteme constructive sustenabile care utilizează lemnul, în diverse forme.
Implicarea cadrelor didactice împreună cu studenții în activități de dezvoltare a competențelor are multiple avantaje: creșterea calității în educație, perfecționarea metodelor de predare, completarea materialului didactic și implicit formarea activă a studenților în cercetare prin proiecte hands-on, workshop-uri tematice, comunicare și interacțiune cu specialiști în proiectare și execuție.
Proiectul vizează și continuarea dotării DST Lab (Laboratorul de tehnologie arhitecturală al DST) cu material didactic, disponibil în laboratorul propriu-zis, și expus în zona publică deschisă permanent studenților din spațiul adiacent. Extinderea bazei materiale existente (prin proiecte FDI D3) se va face prin executarea unor machete, mock-up-uri și obiecte de mobilier utile pentru activitățile didactice și de cercetare viitoare.
Echipa proiectului
- Director de proiect
- Lect. dr. arh. Monica Gabriela Mureșanu
- Echipa de implementare
- Conf. dr. arh. Anamaria Mortu
- Conf. dr. arh. Florin Mureșanu
- Lect. dr. arh. Andreea Prelipcean
- Lect. dr. arh. Oana Mihăescu
- Asist. dr. arh. Oana Pavăl
- Asist. dr. arh. Dan Ionescu
- Stud. arh. Filip Tudor
- Stud. arh. Sebastian Cojocaru
- Invitat: șef lucr. Justin Baroncea
Activități propuse
A1.(OS1) Selectarea tehnologiilor de utilizare a lemnului masiv și lamelat încleiat în arhitectură în vederea aprofundării lor de către studenții din anii II și III ai UAUIM
A2.(OS1, OS2) Organizarea a minimum 3 workshop-uri tematice corelate, cu caracter demonstrativ și practic, pentru studenți din anii II și III ai Facultății de Arhitectură (FA)
A3.(OS1) Serie de sesiuni de formare orientate către evoluția tehnologiei contemporane de utilizare a lemnului în arhitectură - pachet de activități adresat în special personalului didactic (implicat în proiect)
A4.(OS1, OS3) Inițierea unei baze de date vizuale ce va conține modele (tridimensionale) ale unor elemente constructive din lemn
A5.(OS1, OS3) Inițierea unei biblioteci de machete ce ilustrează detalii de asamblare
A6.(OS1) Organizarea unui eveniment pe tema utilizării lemnului în arhitectură, ce va ilustra parcursul studenților implicați în cele 3 workshop-uri tematice
A7.(OS1) Realizarea unui catalog digital ce ilustrează parcursul studenților implicați în cele 3 workshop-uri și rezultatele proiectului WOODJOIN
Rezultate
Bază de date online cu referințe pentru tehnologii de asamblare a lemnului, cu relevanță pentru anii II și III de studiu în cadrul învățământului de arhitectură. Baza de date online este în continuă dezvoltare. A fost aleasă o platformă familiară studenților, cu o interfață prietenoasă și accesare facilă.
https://ro.pinterest.com/woodjoinuauim/_created/
Instruire și formare în zona tehnologiilor contemporane de prelucrare, utilizare și proiectare a lemnului
Sesiunile de instruire și formare, atât pentru cadrele didactice cât și pentru studenți, au cuprins mai multe formate:
Vizite de studiu – sisteme constructive din lemn
26.10.2023 - 2 Șantiere MIRADEX Wooden Buildings (https://www.miradex.ro/)în jud. Argeș. Au participat 11 studenți (Madellaine Șerban, Daria Duțu, Ștefania Lefter, Ioan Chiurciu, Ada-Cristina Boncoi, Sefora Gratiela Smeu, Hunor Jozsef Bogozi, Izabela Colțea, Cezar Petrescu, Andrei-Mihai Bistriceanu, Roberto Davide Casalino) și 2 membri ai echipei de proiect (arh. Oana Mihăescu și stud. arh. Sebastian Cojocaru)
4.11.2023 – vizită șantier locuință individuală cu sistem constructiv din panouri CLT, în Cornu, județul Prahova urmată de vizita casei HUF (www.huf-haus.com/en-uk/timber-frame-house/), din Dumbrava Vlăsiei (https://dumbravavlasiei.ro/) - casă prefabricată cu sistem constructiv timber frame. Au participat studenții Racoschi Mihai-Darius, Sima Daniel Ionut, Petrescu Cezar, Lefter Ștefania, Brăcaci Cristina, Lungescu Horia, Gogoriță Mihaela, Penovici Daria Mihaela, Boncoi Ada-Cristina și Vlăsceanu Delia alături de Monica Mureșanu, Florin Mureșanu, Oana Pavăl, Sebastian Cojocaru, Vlad Stanciu.
10 - 12.11.2023 – participarea la nZEB Goes Passive, Cluj-Napoca. Au avut loc demonstrații de realizare a unor șarpante, de montaj al scheletului din lemn al unei fațade ventilate, discuții la standuri pe machete scara 1:1 și pe mostre de materiale. Prezentările și dezbaterile între arhitecți și ingineri s-au concentrat pe subiectul clădirilor eficiente energetic cu sisteme structurale realizate din pereți cu schelet din lemn masiv (timber frame), cadre din lemn lamelat încleiat sau pereți masivi din CLT (Cross Laminated Timber). Din echipa proiectului au participat Anamaria Mortu și Oana Mihăescu, alături de alte cadre didactice din UAUIM.
24.11.2023 – Vizită de studiu la nZEB Roadshow, Arena Laminor. Studenții au observat o demonstrație live de montaj de tamplarie pentru casa pasiva la standul MIRADEX, au interactionat cu cei de la Classmeister, care le-au explicat diferenta intre casa “obișnuită”, casa NZEB si casa pasiva plus, alături de Monica Mureșanu și Andreea Prelipcean din echipa proiectului.
Prezentări profesionale – VATRA, SIGNATURE, CADWORK, GLULAM
Participarea la Archy Fest (29.09.2023-2.10.2023) - standul WOODJOIN a fost amplasat în portic, la intrarea în UAUIM.
Machete de noduri sc. 1:1 - suport didactic realizat în cadrul workshopului din 24 – 25 noiembrie de studenții Chioibaș Daria, Hățiș-Condoiu Andreea-Larisa, Chiobaș Constantin, Penovici Daria-Mihaela, Șotropa Carla-Ștefania, Căbuț Carla-Antonia, Petrescu Cezar, Cioponea Ionuț, Maria Roxana Nicoleta, Gogoriță Mihaela, alături de membrii echipei de proiect Florin Mureșanu, Monica Mureșanu, Andreea Prelipcean, Oana Mihăescu, Sebastian Cojocaru.
Mockup alcătuiri constructive din lemn – realizat în cadrul workshopului integrat, desfășurat pe parcursul a 4 sesiuni de lucru în datele 27-28 octombrie și 3 noiembrie, 17-18 noiembrie. Mockupul este expus pe holul etajului 4, în corpul vechi. Acesta este un material didactic care dezvoltă rezultatele proiectelor FDI anterioare ale DST. Prima etapă a acestui workshop a fost dedicată propunerilor de design și cele 5 echipe de studenți participante au realizat și prezentat 5 propuneri diferite pentru mockup. Ulterior, în etapa de proiectare s-au combinat elemente constructive din 3 dintre cele 5 propuneri iar etapa a doua a fost de proiectare pentru execuție. Pe parcursul workshopului, la prima etapă au participat 33 de studenți (Pangică Dan Paul, Șerbănescu Maria Alexandra, Bold Mădălin Alex, Mocanu Iulia Camelia, Șerban Madellaine, Duțu Daria Ana-Maria, Petrescu Cezar, Penovici Daria-Mihaela, Mărgărit Maria, Gologan Eduard, Căruntu-Maier Sașa, Matei Radu-Gabriel, Drăgoi Ana-Maria, Ciungan Mara, Moise Maria-Mădălina, Mindirigiu Maria Elena, Gogoriță Luminița-Mihaela, Bâgiu Ștefania, Boncoi Ada-Cristiana, Ionescu Iulia, Casalino Roberto-Davide, Bistriceanu Andrei-Mihai, Șotropa Carla, Luscov Maria, Chioibaș Daria, Chioibaș Costa, Eremia Ariana, Colțea Izabela, Vlăsceanu Delia, Maria Roxana, Geangu Andreea-Elena, Căbuț Carla-Antonia, Chiurciu Ioan). La etapa de execuție, pe parcursul celor trei întâlniri de lucru, au participat studenții Șerbănescu Maria-Alexandra, Pangică Dan Paul, Penovici Daria-Mihaela, Mărgărit Maria, Mindirigiu Maria-Elena, Idita Roxana-Andreea, Tantschi Oana-Herminne, Chiurciu Ioan, Rădulescu Cristian, alături de membrii echipei de proiect Florin Mureșanu, Monica Mureșanu, Oana Paval, Ana-Maria Mortu, Oana Mihăescu, Andreea Prelipcean, Vlad Stanciu, Sebastian Cojocaru, Filip Tudor.
3 Obiecte de mobilier din lemn – 3 bănci din GLULAM care completează mobilierul realizat pentru a oferi studenților un spațiu de lucru pe holul etajului 4, corpul vechi, realizate în cadrul unui workshop dedicat, ce a avut loc în datele 17-18 noiembrie. Workshopul a fost coordonat de șef lucrări arh. Justin Baroncea, cu participarea studenților Ene Răzvan, Geangu Andreea-Elena, Șerbănescu Maria-Alexandra, Vlasceanu Delia-Adriana, Mindrigiu Maria-Elena, Siliște Tudor, Chiurciu Ioan, Mărgărit Maria,Rădulescu Cristian alături de membrii echipei de proiect Baroncea Justin, Mihăescu Oana, Prelipcean Andreea, Sebastian Cojocaru.
Pagina online a proiectului – va integra și catalogul online cu rezultatele proiectului: https://monicamuresanu7.wixsite.com/woodjoin
Expoziție de final de proiect și masă rotundă
Toate materialele online și fizice realizate în cadrul acestui proiect sunt materiale didactice alternative ce pot fi utilizate constant la disciplinele de tehnologie arhitecturală din curricula UAUIM.