Proiectul Tradiție și tehnologie – Tehnici de restaurare și vizualizări VR Dealu Frumos

Proiectul Tradiție și tehnologie – Tehnici de restaurare și vizualizări VR Dealu Frumos, a fost realizat de Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” prin Centrul Expozițional Documentar - Muzeul Școlii de Arhitectură împreună cu Asociatia Monumentum - Ambulanța pentru Monumente - Transilvania Sud în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România Filiala București cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură

Proiectul a îmbinat un șantier școală (pentru punerea în siguranță a acoperișului turnului de nord vest și sud-est din incinta Bisericii evanghelice - monument istoric din Dealu Frumos) cu o serie de alte activități. Proiectul a combinat cunoașterea teoretică a arhitecturii tradiționale săsești și a tehnicilor de scanare 3D a acesteia cu activități practice (pentru punerea în siguranță și restaurarea acesteia). Studenții, coordonați de arhitectul german Jan Hülsemann, însoțit de asistentul său Sebastian Stübs și de o serie de meșteri și arhitecți, au refăcut o serie de structuri tradiționale din lemn, au demontat și completat țigla tradițională, au realizat intervenții asupra zidăriei deteriorate. Cei aproximativ 60 de participanți au beneficiat de prelegeri, excursii documentare și ateliere.

Activități

1. Pregătirea atelierelor practice

25 iunie 2023 – Montarea structurii de susținere a turnului NV și aducerea materialelor necesare

26 iunie 2023 - Montarea schelei și prezentarea normelor de protecția muncii și a uneltelor folosite

2. Prelegeri realizate de lectorii invitați:

26 iunie 2023 – prelegere arh. Eugen Vaida: activitatea Ambulanța pentru Monumente - Transilvania Sud și prelegere arh. Jan Hulsemann: intervenția de la Biertan - exemple de bună practică în conservarea și restaurarea monumentelor istorice

27 iunie 2023 – prelegere arh. Jan Hulsemann: alegerea lemnului, tipuri de tăiere și mai ales, depozitarea corectă a lemnului

29 iunie 2023 – prelegere arh. Jan Hulsemann: îmbinări cu lemn

5 iulie 2023 – prezentare prof. Liviu Gligor și arh. Jan Hülsemann: restaurea Bisericii fortificate din Dealu Frumos, jud. Sibiu, proiectare și execuție

6 iulie 2023 – prelegere pr. Alexandru Ioniță: Patrimoniu și Comunitate. Șura culturală din Gușterița

7 iulie 2023 – prezentare produse Caparol destinate restaurării monumentelor istorice, alături de o sponsorizare în produse

7 iulie 2023 – prelegere arh. Jan Hulsemann: transformarea arhitecturii vernaculare în viitor

7 iulie 2023 – prelegere arheolog Călin Șuteu: metode moderne de investigare a patrimoniului construit - scanarea 3D

8 iulie 2023 – prezentare lucrări de diplomă: arh. Claudiu Horșia - Fabrica de ciocolată

10 iulie 2023 – prezentare arh. Eugen Vaida: „Protecția muncii pe șantier” și „Intervențiile Ambulanței pentru monumente – Transilvania Sud”

10 iulie 2023 – prelegere arh. Jan Hulsemann: etapele intervenției de la turnul de nord-vest al Bisericii fortificate din Dealu Frumos, Sibiu

11 iulie 2023 – prezentare rest. Kiss Lóránd: Restaurarea frescei din Biserica din Richiș

11 iulie 2023 – dezbatere ist. Cosmin Ignat (Complexul Național Muzeal ASTRA): "Imixtiuni" orășenești în satul tradițional

3. Ateliere

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid021cNZNcEbuGEwyjTpkRCaHEzDNAEbwbngRpJ7GX5gKKyQCJsNA9yCzAna...

A. Workshopul de restaurare (dulgherie, zidărie, îmbinări și învelitori din țiglă manuală) cu șase meșteri mari: restaurator piatră Ionuț Dobra, restaurator lemn Ștefan Vaida, coordonare restaurare arh. Jan Hülsemann, meșter fierar Ovi Miclea, coordonare intervenție arh. Eugen Vaida și arh. Andreea Năprădean ... calfe și zidari (Sebastian Stübs și 60 de voluntari)

26 iunie 2023 – deschiderea workshopului și prezentarea uneltelor

27 iunie 2023 – demontare țiglă și începerea reparațiilor la zid și la structura de lemn

27 iunie 2023 – cioplirea de "bile" din lemn de brad pentru realizarea unor lați similari celor istorici (ca material și tehnică)

29 iulie 2023 – învățăm să lucrăm la structura de lemn și la repararea zidului sub coordonarea arh. Jan Hulsemann

Cioplire și tipuri de tăieturi

Mortar cu var hidraulic, var pastă, nisip și apă ... atât de simplu!

30 iunie 2023 – vizite din comunitate în cadrul șantierului-școală cu bunătăți incluse

1 iulie 2023 – finalizarea primei secțiuni a workshopului de restaurare a zidăriei (începută pe 27 iunie)

4 iulie 2023 Workshop de zidărie, completări și mortare

4 iulie 2023 – Workshop cioplirea laților și îmbinări din lemn (chertări) cu unelte tradiționale

4 iulie 2023 – atelier de cuie de lemn

4 iulie 2023 – lucru la structura acoperișului turnurilor

15 iulie 2023 - învelitori din țiglă manuală

B. Workshopul de scanare tridimensională, arheolog Călin Șuteu 7-10 iulie 2023

C. Workshopul de fierărie, meșter fierar Ovi Miclea: realizarea cuielor pentru lați

D. Antropologie culturală

4 iulie 2023 - videoproiecție film documentar Pocalul: fii și fiice, mulțumiri antrop. CătălinaTesăr

12 iulie 2023 – atelier de dansuri populare de pe Valea Hârtibaciului cu Chiri Stănuleț și Grupul de dansatori din Chirpăr

15 iulie 2023 – finalizarea workshopului și un grătar binemeritat, alături de vizitatori din străinătate

Cofinanțarea UAUIM

Reamenajarea dormitorului din Căminul din Dealu Frumos, cu 12 paturi: reparații, rașchetare și lăcuire parchet, zugrăvire (arh. Ioana Ardelean, arh. Liviu Gligor, Valentin Popescu) și amenajare (concept arh. Cristina Constantin, amenajare arh. Ioana Ardelean)

4. Excursii documentare

28 iunie 2023 - vizită documentară la Remiza Mocăniței din Sibiu (prezentarea intervenției de punere în siguranță a acestuia), conferința arhitectului Kengo Kuma de la Muzeul Astra Sibiu

9 iulie 2023 – excursie documentară la Dumbrăveni, la țiglăria artizanală din Apoș, vizită la gospodăria cu tuberoze din Hoghilag

9 iulie 2023 - Eugen Vaida prezintă atelierul de restaurare al bisericii din Hoghilag, Mureș

16 iulie 2023, excursie documentară la Viscri, vizitarea Casei Regelui Charles și a Bisericii Fortificată

Echipa:

Parteneri:

Parteneri media: Revista Zeppelin, Agenția Națională de presă AGERPRES

Sponsori: Miradex Wooden Buildings, Iconic Wood, Rubio Monocoat România, Grădina cu de toate