Acest proiect este finaţat prin Programul PARTENERIATE ÎN DOMENIILE PRIORITARE, Directia de cercetare 3. Mediu, PCCA Tip 1, Cod PN-II-PT-PCCA-2011-3.1-0382, Contract nr. 53 /2012.
Titlul proiectului |
Blocuri urbane în zone centrale protejate, expuse la hazarduri multiple.
Evaluare, cartare şi strategie de reducere a riscurilor.
Studiu caz: Bucureşti - zona destructurată de demolările regimului comunist
|
---|---|
Acronim | URBASRISK |
Autoritatea contractantă |
Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI)
|
Instituţia coordonatoare |
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
Reprezentant legal: Rector prof.univ.dr.arh. Zeno Bogdănescu
Director proiect: Prof.univ.dr.arh. Cristina Olga Gociman |
Componenţa consorţiului |
Partener (P1): Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”
Reprezentant legal: Director Vasile Meiţă,
Responsabil proiect: Emil Sever Georgescu
|
Durata proiectului | 48 luni (august 2012 – iunie 2016) |
Director de proiect | Prof.dr.arh. Cristina Olga GOCIMAN — e-mail criba_proiectare@yahoo.com / tel. 0734591435 |
Habitatul este o reţea funcţională specială în cadrul căreia locuinţa – ca structură de bază coexistă cu structurile publice complementare, comerciale, educaţionale, facilităţile privind sănătatea şi petrecerea timpului liber. Configuraţia habitatului este o expresie a determinărilor geo-climatice, socio-politice şi religioase a fiecărei comunităţi, ca rezultat a dezvoltării sale organice. Distrugerea brutală a habitatului ca rezultat al demolării comuniste şi expunerii la multihazard reprezintă una dintre cele mai importante pierderi şi ameninţări pentru Bucureşti, capitala Romaniei.
Blocurile urbane din zona centrală protejată sunt expuse la hazarduri multiple şi necesită strategii de atenuare a riscurilor.
Zona studiului de caz va fi amplasată într-o zonă centrală protejată adiacenta axei majore E-V a Bucureştiului, în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, care a fost traumatizată de intervenţii anterioare în timpul dictaturii lui Ceauşescu şi este de aceea neomogenă.
În ceea ce priveşte protecţia valorilor mediului arhitectural, urban şi natural ca întreg, s-a recomandat un nivel maxim de protecţie. Diminuarea prin planificarea arhitecturală, structurală şi urbană în această zonă, pentru: clădiri, vecinatatea clădirilor, localitate, teritoriu, este un aspect important.
Investigarea şi cartografierea caracteristicilor specifice hazardului la amplasament, elementelor expuse, vulnerabilitatea şi riscul rezultat (pierderi directe şi indirecte), precum şi stabilirea riscului acceptat sunt trepte ale analizei complexe de risc. Identificarea tipologiei habitatului cu valoare patrimonială pentru dezvoltare şi reconstrucţie după multihazard este o componenta a studiului care asigura stabilitatea comunitatii.
Cercetarea propune fundamentarea ştiinţifică a unor operaţiuni de management pentru reducerea riscului la multihazard în ceea ce priveşte spaţiul construit şi spaţiul aflat în reconstrucţie după impact, păstrându-se continuitatea şi specificul habitatului urban patrimonial, pentru a conserva sentimentul de apartenenţă civică.