Departamentul
„Planificare urbană și dezvoltare teritorială”

Director: Alexandru Calcatinge

Departamentul coordonează procesul educațional teoretic și practic din domeniul planificării urbane și teritoriale pentru nivelele academice licență și masterat în urbanism.

Membrii departamentului formează un corpus profesoral și de cercetare al cărui țel este să cerceteze structurile și procesele urbane și teritoriale, centrat pe dimensiunea spațială și orientat către cele mai eficiente abordări practice.

In acest sens, sunt dezvoltate abordări pentru o serie de sub-domenii specifice, având metode educaționale specifice, în concordanță cu diferitele nivele de studiu. Cele mai importante domenii specifice Departamentului pleacă de la proiectarea spațiilor urbane, ajungând până la planurile complexe privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională.

Departamentul coordonează ateliere de proiectare, precum și alte aplicații specifice procesului de învățământ. Departamentul de planificare și dezvoltare urbană și teritorială asigură prin colectivul său profesoral activitățile teoretice și practice ale studenților, având totodată o strânsă colaborare cu membrii altor departamente. Având o mare responsabilitate în ceea ce privește un proces educațional complex, departamentul invită de-a lungul anului universitar o serie de profesori asociați și specialiști, arhitecți, urbaniști, ingineri, sociologi, și economiști din România și de peste hotare, urmărind să realizeze necesitățile pentru o mare diversitate de obiective porfesionale.

Cursurile și proiectele sunt adaptate scopurilor curriculei fiecărui modul și urmăresc în general creșterea complexității fiecărui nivel de educație:

Informațiile de bază asupra orașului și mediului și o formare profesională analitică în arhitectură și urbanism sunt date în general în cadrul cursurilor care se referă la elementele de mediu din urbanism, istoria urbanismului, analiza structurilor urbane și proiectarea urbană. Aceste module sunt integrate informațiilor de bază privind echiparea edilitară. Studiul componentelor morfologice ale structurilor naturale și construite se dezvoltă printr-o serie de exerciții concentrate pe analize specifice, si reprezentări ale spațiului urban și ale structurilor spațiale și funcționale corelat cu regulamentele și regulile amenajării teritoriuui și proiectării urbane.

Sunt dezvoltate o serie de cunoștințe sintetice despre planificare, proiectare urbană, renovare urbană, elemente de management al așezărilor umane și teritoriului. Cele mai importante cursuri se referă la : Structuri urbane, Sociologie, Ecologie urbană, Reciclarea terenurilor, elemente specifice de Legislație și dezvoltare teritorială.

Componentele estetice, socio-umane și economice ca și părți ale fenomenului urban sunt de asemenea integrate în procesul educațional bazat pe conceptul de învățare prin proiect, care creste gradat în ca dificultate.

Aceste aplicații ale cunoștințelor acumulate sub atenta supraveghere a profesorilor se dezvoltă în cadrul atelierelor de arhitectură și urbanism, dorind să ofere licențiaților o abordare integrată a activității de proiectare urbană și teritorială, direct legată de diferite tipuri de documentații în conformitate cu legislația românească.

Incepând cu cel de-al cincilea semestru, studenții au posibilitatea să aleagă cursuri și aplicații propuse de către departament, dar de asemenea pot fi angrenați în primele lor exerciții de cercetare. Cel de al optulea semestru, este dedicat elaborării lucrării de licență, aceasta având un nivel mai înalt de complexitate.

Primele opt semestre conduc spre obținerea licenței în urbanism și sunt urmate pentru o parte dintre licențiați către alte patru semestre de mastere în diferite specializări (Amenajarea Teritoriului și Dezvoltare Urbană, Management pentru orașe competitive, Mobilitate), toate acestea fiind deschise și altor specialiști legați de problemele și procesele planificii și proiectării urbane și teritoriale.

Personalul departamentului de Planificare și dezvoltare urbană și teritorială este angrenat într-o mare diversitate de activități profesionale: cercetare, proiectare, planificare teritorială, elaborarea de norme și elemente legislative specifice, expertize, la care cei mai interesati dintre studenți participă adesea.