Director: conf.dr.ecol., dr.geogr., habil.urb. Alexandru-Ionuț Petrișor
Scurt istoric
Școala Doctorală de Urbanism a luat ființă în anul 2015, la inițiativa d-lui prof. univ. dr. arh. Tiberiu Constantin Florescu, Decan al Facultății de Urbanism a UAUIM. Apariția acesteia a fost motivată de specificul cercetării de urbanism, pornind de la nevoia unui control mai riguros al activității de cercetare a doctoranzilor în vederea creșterii vizibilității internaționale a acesteia prin publicații și prezentări și de existența unei mase critice de conducători de doctorat și doctoranzi din acest domeniu. Aprobarea s-a realizat prin Hotărârea Senatului UAUIM nr. 5 din 27.05.2015. Școala Doctorală de Urbanism este autorizată să funcționeze provizoriu din anul 2016 de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Din această școală doctorală au făcut parte în primul rând conducătorii de doctorat din domeniul urbanismului afiliați până atunci SD-SITT și doctoranzii aflați în îndrumarea acestora, dar și alte cadre didactice ale UAUIM, în calitatea de membri ai comisiilor de îndrumare sau titulari de curs. În afara acestora, din comisiile de îndrumare ale doctoranzilor Școlii Doctorale de Urbanism fac parte și cadre didactice ale altor universități și cercetători ai altor instituții din țară și de peste hotare. De exemplu, în 2016 d-l conf. univ. dr. ec. Tom Johannes Kauko, de la Universitatea Oxford-Brookes a susținut cursul „Probleme imobiliare în context urban”. De la înființarea sa în 2015, numărul cadrelor didactice (titulare sau afiliate) a crescut de la 4 la 12, iar cel al doctoranzilor de la 21 la 14.
În anul 2016, prin Ordinul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5382/2016 din 29 septembrie 2016 privind funcționarea școlilor doctorale în anul universitar 2016 – 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 925 din 17 noiembrie 2016, Școala Doctorală de Urbanism (poziția 3 din Anexă) a fost autorizată să funcționeze provizoriu în anul universitar 2016-2017. În anul 2017, prin Ordonanța de urgență Nr. 54/2017 din 4 august 2017 privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 7 august 2017, autorizația a fost extinsă până la 1 octombrie 2019.
Scop si obiective principale
Școala Doctorală de Urbanism funcționează pe baza unui regulament propriu, este organizată ca departament distinct, în coordonarea Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, și este condusă de un Director având rangul de „director de departament”.
Misiunea Școlii Doctorale de Urbanism este de a asigura pregătirea de specialitate în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și peisagisticii corespunzătoare celui de-al treilea ciclu de studii Bologna – doctoratul. În viziunea Școlii Doctorale de Urbanism, această pregătire este axată în primul rând pe cercetare; în plus, Școala Doctorală de Urbanism își propune să devină o școală doctorală de excelență, prin cercetări avansate din domeniul său, realizate de doctoranzi sub coordonarea îndrumătorilor și a comisiilor de îndrumare. Acest scop se va realiza prin atingerea următoarelor obiective:
- Formarea unei echipe de cercetare capabilă să asigure sustenabilitatea Școlii Doctorale de Urbanism prin atragerea fondurilor naționale și internaționale dedicate cercetării prin cercetări doctorale subordonate obiectivelor programelor de cercetare naționale și internaționale;
- Integrarea domeniului urbanismului, amenajării teritoriului și peisagisticii în peisajul cercetării românești și internaționale prin reorientarea programului de cercetare către diseminarea rezultatelor cercetării;
- Creșterea vizibilității internaționale a cercetării românești în general și a celei din domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și peisagisticii în special prin atragerea unor personalități românești și internaționale, publicarea de articole în revistele din străinătate, participarea la conferințe internaționale;
- Crearea unei imagini identitare a Școlii Doctorale de Urbanism la nivelul Universității, dar și la nivel național și internațional.
Școala Doctorală de Urbanism este inițiatoarea unei sesiuni a școlilor doctorale ale Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, începând din 2016. Propria publicație, „Revista Școlii Doctorale de Urbanism”, a fost lansată în 2016 și este indexată în bazele de date internaționale Ulrich’sWeb, Index Copernicus International, SCIPIO și CEEOL.
Domenii prioritare
Domenii prioritare în cercetarea doctorală de urbanism:
- Teorie urbană, evoluția și dinamicile fenomenului urban, abordari sistemice și metodologice ale teritoriului, dinamici teritoriale, peisaj și teritoriu
- Spațiul urban și calitatea vieții, regenerare și reziliență urbană și peisagistică, calitatea locurii
- Dezvoltare spațială durabilă, ecologie urbană, dezvoltare regională și peisaj, regenerare și reziliență urbană și peisagistică
- Proiectare, planificare și management urban, planificare urbană participativă, noi tehnologii digitale în gestiunea orașului