Al Cincilea Congres AISU, Roma 8-10 septembrie 2011

17 septembrie 2011

De curând s-a desfășurat la Roma, în cadrul Universității Roma Tre (Facultatea de Economie), situată în vecinătatea Basilicii San Paolo fuori le Mura, cel de-al cincilea congres al AISU (Associazione Italiana di Storia Urbana). Tematica din acest an – Fuori dall'ordinario. La città di fronte a catastrofi ed eventi eccezionali – ne duce cu gândul la teme extrem de actuale atât pentru societatea românească (managementul riscului și al dezastrelor – inundații, cutremure etc.) cât și la probleme care ar trebui să-i preocupe intens pe arhitecții din toată lumea.

Prezidat de Carlo M.Travaglini (Președintele Facultății de Economie Frederico Caffé a Universității Roma Tre) și de Guido Zucconi (Președintele AISU), congresul a reunit în jur de 350 de participanți din întreaga Europă, ale căror comunicări au fost organizate în 5 secțiuni – I. Dezastre de origine naturală; II.Incendii; III.Conjuncturi; IV. Evenimente extraordinare; V.Războaie, revoluții, invazii – acoperindu-se astfel o tematică impresionantă ce poate sta la baza a numeroase cercetări viitoare detaliate care ar putea preîntâmpina în viitor situații dramatice, dificile.

Codina Dușoiu

Program: Programma V Congresso AISU.pdf

Informații suplimentare: www.storiaurbana.org.