Participarea României la Festivalul Architecture Week, Praga

19 octombrie 2013

23 septembrie - 20 octombrie 2013

www.architectureweek.cz

Aflat anul acesta la a șaptea ediție, beneficiind de înaltul patronaj al Președintelui Republicii Cehe și de spațiul de excepție al mănăstirii Sf. Gheorghe din cadrul castelului praghez aflat în punctul zero al centrului istoric, în imediata vecinătate a catedralei gotice St. Vit, festivalul de arhitectură de la Praga s-a constituit ca un eveniment internațional de calibru: expoziție de arhitectură contemporană din peste 30 de țări, expoziții separate dedicate arhitecturilor naționale, conferințe, vizite ghidate la obiective din capitala cehă și împrejurimi. Tematica generală de anul acesta, dedicată patrimoniului arhitectural listat UNESCO, s-a dovedit extrem de generoasă și de deschisă inițiativelor arhitecților, instituțiilor de arhitectură, institutelor și organizațiilor culturale reprezentând diverse țări etc.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român, a Uniunii Arhitecților din România și a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, țara noastră a avut parte în acest an de o participare bogată și apreciată în cadrul acestui eveniment. Aceasta a constat din itinerarea expoziției „Arhitecți Români Creatori de Patrimoniu”, începută cu prilejul Bienalei Naționale de Arhitectură București 2012, conferința: Patrimoniul UNESCO din România - unitate în diversitate, susținută de conf.dr.arh. Codina Dușoiu de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București în cadrul ICR Praga, prezentarea în cadrul expoziției Arch World 2013 a proiectului „O casă din garaje” - laureat al Premiului Secțiunii Locuințe din cadrul BNAB 2012, realizat de Abruptarhitectura (arh. Cosmin Pavel și arh. Cristina Constantin), expoziție de diplome ale studenților facultății de Arhitectură de Interior a UAUIM.

Tinerii arhitecți Cosmin Pavel și Cristina Constantin au avut prilejul, prin acest unic proiect de arhitectură contemporană care a reprezentat România (s-a cerut ca în cadrul Expoziției Arch World 2013 fiecare țară să fie reprezentată de un singur birou de arhitectură care să prezinte un singur proiect, mai ales la nivel de machetă) să dezvolte o descoperire originală și o idee morală: reciclarea fostelor garaje prefabricate comuniste și adaptarea lor pentru a primi o multitudine de funcțiuni, cu caracter public sau privat. Absolvenții Facultății de Arhitectură de Interior au întregit senzația de prospețime și curaj conceptual, extrem de apreciată de publicul festivalului, prin cele patru proiecte de diplomă prezentate: Memorialul Fortul 13 Jilava, proiect tranșant, emoționant prin identificarea autoarei cu subiectul, de stud.arh. Ștefania Bădilă, refuncționalizarea sinagogii abandonate din orașul Făgăraș și transformarea ei în sală de spectacole, stud.arh. Cătălina Comănariu, propunerea pentru Cafeneaua Literară Monteoru, pe fondul retrocedării recente a fostului sediu al Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei, restaurat de Ion Mincu la sfârșitul secolului al XIX-lea, stud.arh. Ileana Moțoc, Centru pentru Arhitectură Tradițională în biserica săsească fortificată Moșna, din județul Sibiu, stud.arh. Irina Simion.

În ce privește expoziția „Arhitecți Români Creatori de Patrimoniu”, concepută cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români și a Școlii românești de arhitectură, aceasta s-a bucurat încă de la prima sa prezentare în cadrul Bienalei bucureștene de arhitectură de susținere și interes atât din partea profesioniștilor, cât și a maselor de iubitori de arhitectură. Acest fapt a făcut posibilă completarea sa, pentru a acoperi o paletă cât mai largă de personalități ale arhitecturii românești și itinerarea sa, prin amabilitatea Institutului Cultural Român, în mari orașe unde arhitectura noastră modernă începe să fie cunoscută și apreciată: Londra, Praga, Budapesta, iar în perspectivă New York, Madrid etc. Poate că acest lucru ne va încuraja să trecem peste complexul de nație fără o arhitectură de referință, care ne încearcă, poate, uneori...

Codina Dușoiu