Al X-lea Atelier Româno-Spaniol de Arhitectură - Daroca, Zaragoza

30 iulie 2015

X CURSO-TALLER HISPANO-RUMANO DE RESTAURACION.pdf

Pe 18 iulie s-a încheiat la Daroca, în inima provinciei Aragonului, cea de-a zecea ediție a Atelierului Româno-Spaniol de Arhitectură, desfășurat anual pe baza unui parteneriat între UAUIM și Escuela Tecnica Superior de Arquitectura de Madrid.

Această ediție aniversară a fost găzduită de Primăria localității Daroca, așezare medievală cu rădăcini musulmane, care adăpostește în același timp mostre remarcabile de arhitectură romanică, dar și exemple ale stilului mudéjar (arhitectura și arta creștinilor de după Reconquista, influențate puternic de cultura orientală anterioară). De altfel școala de vară a fost dedicată în sine patrimoniului mudéjar din provincia Aragónului, participanții din România punând în evidență interacțiunea arhitecturii noastre cu lumea orientală. Această abordare a condus către abordări neașteptate, paralele și comparații fecunde, ce au rămas ca substanță pentru viitoarele cercetări privind comuniunea culturală dintre România și Spania, două lumi aflate la extremitatea continentului nostru, însă învecinate spiritual.

Profesorul dr.arh. Sorin Vasilescu a arătat în conferința sa „Reflexe islamice în arhitectura românească” faptul că, de fapt, trebuie să căutăm originile mult mai departe, în Imperiul Roman creștin, impropriu numit „de Răsărit” sau „bizantin”. Conf.dr.arh. Codina Dușoiu a propus o paralelă între modele spațiale ale arhitecturii românești și modele consacrate ale Spaniei musulmane, în lumina teoriei arhitecturii comparate, formulate de regretatul profesor Gheorghe Curinschi-Vorona („De la Córdoba la Moldovița. O analiză comparativă a prototipurilor arhitectonice orientale”).

În încheiere, conf.dr.arh. Beatrice Jöger a făcut o prezentare exhaustivă a influenței culturii orientale în general (incluzând, pe lângă cultura islamică, și pe cea persană) în arhitectura de interior de pe teritoriul României (mobilier, finisaje interioare, țesături), dar și o paralelă cu exemple consacrate din Spania („Influența islamică în arhitectura de interior din România și Spania”).

Gazdele s-au preocupat de explicarea patrimoniului mudéjar din provincia Aragonului, cât și de prezentarea evoluției arhitecturale și urbane a orașului Daroca (prof.dr.arh. Javier de Cárdenas y Chávarri, prof. dr.arheolog Fernando Vela Cossio, prof.dr.istoric Jaime de Hoz Onrubia, dr.arheolog Luis Fernando Abril Urmente.

Proiectele studenților participanți la atelier au reflectat o înțelegere în detaliu a aspectelor de dezvoltare urbană și patrimoniu ale localității Daroca, din care au studiat traseul a 3 străzi importante pentru definirea țesutului urban: Calle Mayor, calle Grajera și calle Valcaliente, inventariind casele valoroase și elementele de morfologie arhitecturală ce definesc tipología acestora. Deși schițate într-un timp foarte scurt, observațiile studenților pot deveni elemente într-un viitor regulament de intervenție pentru centrul istoric al orașului Daroca.

Mulțumim gazdelor și organizatorilor atelierului româno-spaniol din acest an – Escuela Tecnica Superior de Arquitectura de Madrid, CIAT Boceguillas, Fundația Diego de Sagredo, Primăria și Centrul de Informare din orașul Daroca. La mulți ani Atelierului Româno-Spaniol de Arhitectură, la împlinirea a 10 ediții!

Codina Dușoiu


Atelierele de vară Româno-Spaniole: