Grupul de cercetare NeuroArhiLab din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” București vă invită la lansarea structurii de cercetare aplicată a relației dintre neuroștiințe, arhitectură și urbanism. Domeniul Neuroarhitecturii își propune înțelegerea modului în care mediul construit influențează funcționarea creierului uman, implicit starea psiho-emoțională și comportamentul. Misiunea NeuroArhiLab este a constitui o cercetare aplicată (Applied R+D) care să îmbogățească procesul proiectării de arhitectură prin acces la tehnologii noi și instrumente care să sprijine proiectarea prin facilitarea unei mai bune înțelegere a creierului uman în raport.
Primul invitat din seria de conferințe dedicate Neuroarhitecturii este: Laura Narvaez Zertuche partener la Foster+Partners.
Prezentarea invitatului urmată de sesiunea de Q&A va avea loc pe 8 noiembrie 2024 de la ora 10:00 la Sala Senatului (Sala de Consiliu), etajul 1, UAUIM.