Membrii comisiei:
- Prof. Dr. Arh. Ștefan Scafa-Udriște (UAUIM București, președintele comisiei);
- Prof. Dr. Arh. Emil Barbu Popescu (UAUIM București, conducător științific);
- Prof. Dr. Arh. Zeno Bogdănescu (UAUIM București, referent);
- Prof. Dr. Arh. Teodor Octavian Gheorghiu (UPT Timișoara, referent);
- Prof. Dr. Arh. Mircea Sergiu Moldovan (UT Cluj-Napoca, referent).
Ipostaza în care un spațiu public devine intim, consemnată de cele mai multe ori circumstanțial, se referă, într-un sens mai profund, la capacitatea unui loc de a genera o anumită spiritualitate și o relație de comuniune a individului cu sine și/sau cu celălalt – reprezentant uman sau divin al unei alterități privilegiate, selectate subiectiv. Desigur, nu toate locurile publice conțin în mod latent această spiritualitate, despre care Louis Kahn spunea că dă monumentalitatea arhitecturii, dar arhitectura poate potența sau diminua accesul la intimitate și poate amplifica încărcătura spirituală a acestor spații ce aparțin, în fond, tuturor.
În aceasta ordine de idei, studiul „Intimitatea temporară a spațiului public” urmărește, pe de-o parte, problematica spațiului public, subiect de maximă actualitate, în ipostaze dintre cele mai diferite – de la exacerbarea sa, până la punerea sub semnul întrebării a legitimității noțiunii înseși. Pe de altă parte, cercetarea se concentrează și pe problematica intimității, ca trăsătură posibilă a spațiilor publice, dar analizată și separat, prin prisma unor modele teoretice și a unor exemple arhitecturale.
Suprapunerea celor două tematici și confruntarea lor ca noțiuni abstracte cu realitatea trăită cotidian, lasă, desigur, multe contururi descoperite. Lucrarea nu înclină nici spre umplerea acestora și nici spre găsirea vreunui panaceu pentru soluționarea crizei identitare a arhitecturii spațiilor publice sau a societății contemporane. Ea se limitează doar la a preciza și dezbate câteva din premisele pentru ceea ce ar trebui să devină o cultură arhitecturală a intimității.