UAUIMEvenimenteExpoziția „Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural” la Madrid

Expoziția „Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural” la Madrid

1 aprilie 2014

Pe 19 martie s-a deschis în cadrul Colegiului Oficial al Arhitecților din Madrid Expoziția „ARHITECȚI ROMÂNI CREATORI DE PATRIMONIU CULTURAL”, în variantă bilingvă (română-spaniolă). Inaugurată în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură București 2012, la inițiativa Uniunii Arhitecților din România, expoziția este completată și itinerată cu sprijinul Institutului Cultural Român.

La deschidere au fost prezenți profesioniști în domeniul arhitecturii și istoriei artelor din Spania, membri în conducerea Colegiului Oficial al Arhitecților din Madrid și Institutului Cultural Român din Madrid și un numeros public pentru care descoperirea valorilor arhitecturii românești moderne a constituit o adevărată revelație. Pe o scală temporală cuprinsă între 1869 (anul construcției Palatului Universității din București, arhitect Alexandru Orăscu, fondatorul Societății Arhitecților Români) și 1989 (încheierea perioadei socialiste prin Revoluția Română), expoziția prezintă clădiri ce ilustrează numeroase stiluri ce s-au succedat pe teritoriul românesc în perioada modernă: academism de factură beaux-arts-istă, neoclasicism, ecclectism, stil neoromânesc, stil avangardist interbelic, socialism de inspirație sovietică, stil raționalist-funcționalist etc.

La realizarea expoziției a contribuit o echipă de peste 30 de profesori, arhitecți, studenți. Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” a fost reprezentată la deschiderea oficială prin prof.dr.arh. Cristina Olga Gociman, coordonator expoziție și conf.dr.arh. Elena-Codina Dușoiu, realizator concept.

Expoziția este deschisă la sediul COAM din c.Hortaleza 63, în centrul Madridului, până pe data de 30 aprilie 2014.

www.coam.org