Uniunea Arhitecților din România, Observatorul Urban și Facultatea de Urbanism, UAUIM, prin autorul proiectului cultural dr. arh. Cerasella Crăciun, alături de studenți ai Secției Amenajarea și Planificarea Peisajului, vă invită în perioada 7 decembrie 2009 – 12 ianuarie 2010, sa participați la expoziția „GRĂDINI PIERDUTE”. Vernisajul va fi însoțit de o masă rotundă și va avea loc în data de 7 decembrie 2009, ora 18, la Galeria „Octav Doicescu”, din Calea Victoriei, nr. 126.
Proiectul Cultural „GRĂDINI PIERDUTE”, se înscrie în cercetările aplicate în domeniul istoric, urban și peisagistic, concretizate printr-o suită de studii focalizate pe problematica acută a descreșterii suprafețelor de spații verzi, cercetare realizată prin studiul arhivelor și a planurilor istorice evolutive ale Municipiului București, din trecut, până astăzi. Cercetarea se bazează pe studii istorice ale unor grădini dispărute total/parțial, evidențierea extinderii și descreșterii suprafeței de spațiu verde în ultimele decenii, studiul cartografic (în limita informațiilor documentare, de arhiva), precum și a fragmentelor de vegetație care s-au păstrat, prin analiza existentului în prezent.
Finalitatea cercetării este informarea, co-interesarea și responsabilizarea cetățenilor în această problemă, atenționarea administrațiilor locale și centrale asupra agresivității și diminuării cantității și calității spațiului verde din București, precum și radiografierea - în vederea unor propuneri viitoare - a unui sistem coerent metabolic al spațiilor verzi. Studiul poate sta la baza unor posibile viitoare legislații și metodologii de elaborare a documentațiilor de urbanism de tip peisagistic, deocamdată inexistente în peisajul românesc.
Exemplele de grădini cercetate și prezentate în proiectul-expozițional, au fost alese pentru că sunt reprezentative pentru tipologii diferite: grădina simbol, reprezentativă, publică/semipublică/particulară, grădina monastica sau de loisir și divertisment.
S-au propus spre cercetare grădinile din zona centrală actuală a Municipiului București: RAȘCA, UNIVERSALĂ / UNIVERSITĂȚII, BĂRĂȚIEI, DOMNEASCĂ, OTETELEȘANU, BLANDUZIEI, GRĂDINA CU CAI, UNION Și GRĂDINA ȘUȚU.
Proiectul va fi continuat printr-o suită expozițională pe tema Grădinilor Pierdute, situate în arealul din vecinătatea zonei centrale a Municipiului București, din zona metropolitană a capitalei și prin extindere ulterioară în zona „vechiului ideal” propus de Centura Verde, în Județul Ilfov sau în alte zone ale țării, unde există un mare număr de grădini istorice ale palatelor și conacelor românești.
conf. dr. arh. CERASELLA CRĂCIUN
Coordonator Secția Amenajarea și Planificarea Peisajului,
din Facultatea de Urbanism,
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București