Avem marea plăcere de a vă invita la vernisajul expoziției retrospective „ArhiPera_12 ani”!
Vernisajul va fi însoțit de o dublă lansare de carte:
1. Volumul „Despre arhitectură, altfel”, autor Lorin Niculae, cuprinde texte care au fost publicate ca articole în cadrul rubricii „Urbe în vorbe” a revistei culturale Dilema Veche, începând cu anul 2018.
Tema principală, liantul care străbate filele este umanitatea arhitecturii, văzuta ca finalitate și scop.
2. Volumul colectiv „Dincolo de perimetru. 12 pedagogii complementare pentru o arhitectură a sustenabilității”, editori Lorin Niculae, Anca Călugărescu și Silvia Niculae, cuprinde pedagogiile non-formale de educație arhitecturală folosite în cadrul programului educațional al ArhiPera, capabile să reunească mediul academic și comunitățile care au nevoie de proiecte de arhitectură și educație. Vom avea ocazia să ne întâlnim cu cei care, de-a lungul celor 12 ani, au făcut ca ArhiPera să existe.
Vă așteptam sa vedeți proiectele studenților UAUIM pentru comunitățile vulnerabile, dintre care, unele, au fost si construite.
Când - 5 decembrie, ora 18:00, la Galeria expozițională a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (parter), str. Academiei nr. 18-20, București.
Surpriza - program muzical
Arun Spegel, student al UAUIM, va oferi un recital-eveniment. Arun Spegel este un tânăr pasionat de arhitectură și pian, pe care îl studiază din copilărie. A participat la mai multe recitaluri locale și concursuri de interpretare, calificându-se la faza de Land (Bavaria) al concursului Jungend Musiziert unde a obținut premiul al treilea.
Va așteptăm cu mult drag!