Expoziție Nahum Sternberg

Expoziția poate fi vizitată 24 septembrie 2021 - 12 octombrie 2021 între orele 11-18:30

24 septembrie 2021

Vineri, 24 septembrie 2021, orele 17:00, în Sala de Expoziții a UAUIM București a avut loc vernisajul expoziției “Drawings” (= Desene), a arhitectului Nahum Sternberg, absolvent de prestigiu al UAUIM și cunoscut artist plastic, autor a numeroase expoziții în România și în Israel. Cuvântul de întâmpinare din partea Universității, aparținând d-lui Constantin Hostiuc, a subliniat continuitatea proiectului “arta la Arhitectura”, inițiat de Președintele Universității, prof. dr. arh. Emil Barbu Popescu și asumat de Conducere, proiect care exprima disponibilitatea Scolii de Arhitectura de a deveni un factor de cultura activ și important în societatea romanească actuala. Prezentarea critica a aparținut d-lui Marius Tița. A participat la eveniment un public numeros și interesat.

Nahum Sternberg

S-a născut în anul 1946, în București, și a absolvit Facultatea de Arhitectură „lon Mincu” din Capitală, începându-și cariera de architect la Brașov. În 1974 a emigrat în Israel și a continuat să lucreze ca architect până în prezent, ocupându-se de o gamă foarte variată de proiecte: clădiri de locuințe, de birouri, comerciale, școli, grădinițe, cămine studențești, centre pedagogice, biblioteci, săli de sport, teatre, hoteluri, policlinici ș.a. I-a plăcut să deseneze de mic copil și le-a făcut nenumarate portrete prietenilor și colegilor de școală și de facultate, iar pasiunea lui pentru desen a continuat peste decenii.

Nahum desenează întotdeauna după model, de obicei în cărbune sau grafit, după care continuă să lucreze la aceste desene în studioul său din Tel Aviv. Uneori își scanează desenele, apoi le prelucreaza în Photoshop, creând adeseori serii alternative în texturi și culori diferite.

Expoziții

1964-1970 Expoziții colective - Facultatea de Arhitectură „lon Mincu” din București.
1969 Expoziție personală - Facultatea de Construcții din București.
1975 Expoziție colectivă - Tel Aviv — Israel.
2016 Expoziție personală - Galeria kibuțului Yagur de lângă Haifa
Expoziție personală - Jerusalem's Nature Museum, Ierusalim
Expoziție colectivă - Galeria Centrala, Tel Aviv
2017 Expoziție colectivă - Galeria Naima House Art, Ierusalim.
2018 Expozițio colectivă Galoria SPACE, Tel Aviv
Expoziție colectivă — Tribes — Orly Dvir Studio, Tel Aviv
Expoziție colectivă - Venus - Orly Dvir Studio-Cuckoo's Nest Tel Aviv
2019 Expoziție colectivă - Fresh is back — Orly Dvir Studio, Tel Aviv
Expoziție colectivă - Artă figurativă — Ayelet Boker Art Gallery, Tel Aviv
Expoziție colectivă - Orly Dvir Studio — Dizengoff Center, Tel Aviv
2021 Expozițiile “Arta Plastică Contemporană din România”, ediția a I-a, la Râmnicu Vâlcea și Hunedoara
Simpozionul internațional de artă contemporană, Hărman, curatori: Nicolae-loan Vrâncean și Gheorghe Pogan
„Zoom in, zoom out. Contribuții culturale ale minorităților române în arta contemporană”, Galeria SENAT, București
„Întâlnire de pictură în Deltă”, Pensiunea “Doi căpitani”, Crișan