Departamentul „Sinteza Proiectării de Arhitectură” al UAUIM anunță organizarea unei noi sesiuni de comunicări științifice în perioada 28-29 mai 2019.
Tema propusa anul acesta abordează o problemă mereu actuala - aceea a locuirii. Dincolo de valențele evidente ale locuirii, de ceea ce fiecare dintre noi înțelegem prin a locui și în special a locui acasă, vă propunem să dezbatem contextul actual al acestei probleme, privit prin prisma unor perspective diverse ce ating nu doar aspecte legate de proiectare, ci și locuirea că răspuns dat, prin utilizare, unor nevoi dinamice, rezultate ale societății actuale.
Solicitările participanților, inclusiv un rezumat al lucrării în limba română și un rezumat în limba engleză, se primesc până la data de 15 mai 2019, exclusiv pe adresa argument.uauim@gmail.com
Lucrările complete, redactate în limba română și în limba engleză, se vor preda pe adresa revistei până pe data de 27 mai 2019. Articolele vor fi redactate conform template disponibil la https://drive.google.com/open?id=1oagxPu3lnawWUJgoOpsyp711JFf4wYWu și vor fi însoțite de declarația privind drepturile de autor semnată.
Președinte de onoare – prof.dr.arh. Daniela Rădulescu-Andronic
Coordonare program – prof.dr.arh. Anca Mitrache
Colaboratori – asist. dr. arh. Anda-Ioana Sfinteș | asist. dr. arh. Carmina Gheorghiță | drd. arh. Iris Christu | stud. arh. Ruxandra Balcanu
La această sesiune științifică sunt invitate să participe cadre didactice, cercetători, doctoranzi dar și studenții interesați de tematică, cu prezentări de proiecte sau articole.
Articolele, evaluate într-un proces de double blind peer review, vor fi tipărite în revista “ARGUMENT”, numărul 11/2019, publicație acreditată CNCS/2012.