Prelegere online, 23.02.2021, ora 14:00
Zoom Meeting:
https://zoom.us/j/98223601777?pwd=bFI4L0kyYWNZODB3MkNRbUVBdmRHZz09
Giancarlo Rosa este profesor titular al disciplinelor Arhitectură de interior și Muzeografie, doctor în Arhitectură, șef de promoție al Facultății de Arhitectură din Roma, avându-l ca profesor îndrumător pe Ludovico Quaroni. De-a lungul timpului a fost succesiv: asistent universitar și titular al disciplinei „Compoziție arhitecturală”, la Facultatea de Arhitectură „La Sapienza” din Roma; Conferențiar și titular al disciplinelor „Arhitectură” și „Compoziție arhitecturală”, la Facultatea de Inginerie a Universității din Ancona și ulterior la „La Sapienza”. Devenit Profesor a îndrumat cursurile de „Compoziție arhitecturală”, „Arhitectură de interior”, „Allestimento”; atelierele de proiectare de Arhitectură și Muzeografie la Roma; a condus în calitate de director programul de studii cu specializarea în „Arhitectură de interior și Allestimento” și ulterior programul de licență „Arhitectură de interior și Allestimento”.
În 1990, în colaborare cu Universitatea din Chieti, Facultatea de Inginerie din Ancona, a înființat și a coordonat doctoratul în „Proiectare de arhitectură”.
În 2004 la „La Sapienza” a înființat și a condus, alături de prof. Univ. Marco Petreschi doctoratul în „Arhitectură de interior și Allestimento”.
Pe parcursul îndelungatei sale cariere universitare a îndrumat numeroase cercetări privind construcțiile rezidențiale; refolosirea clădirilor industriale; arhitecturi minimaliste în sistemele de amenajare interioară. Un interes disciplinar deosebit sunt cercetările privind revizuirea tuturor publicațiilor moderne despre locuire, în urma cărora a fost publicat - l’Atlante dell’abitazione moderna, Edizioni Officina Roma 2019, rezultatul a treizeci de ani de cercetări începute la Universitatea din Ancona. Materialul s-a bucurat de prima publicare parțială în numărul monografic al revistei internaționale Parametro n. 189/1992.
În desfășurarea activității sale experimentale de proiectare, a participat la numeroase concursuri, obținând premii, precum: Teatrele din Forlì și Rimini; Area direzionale din Florența; Stazione marittima Piombino; „il sole e l’habitat (soarele și habitatul)” pentru arhitectura bioclimatică; Porta di Venezia din Piazzale Roma. În colaborare cu prof. Alfredo Lambertucci, realizează Centrul de prelucrare a datelor al Băncii Italiei, iar împreună cu Lambertucci și Studio Valle - Universitatea din Tor Vergata din Roma.
A realizate lucrări construite importante, precum Noul Cimitir din Padova; complexul de locuințe bioclimatice din Piazzola din Brenta; Muzeul Civic din Rieti: Pinacoteca și Muzeul Arheologic; Restaurarea Castelului și a Pieței de secol optsprezece din Gallipoli; Muzeul Civic „Bailo” din Treviso.
A participat, ca invitat și curator, la expoziții de arhitectură naționale și internaționale, precum cea de-a XVII-a Trienală de la Milano și a V-a Bienală de Arhitectură de la Veneția; expozițiile privind locuirea, de la Madrid; și prezentarea noilor intervenții arhitecturale în zonele arheologice, în Sevilia. A participat și a organizat conferințe, seminarii și congrese, inclusiv Premiul Piranesi și Conferințele Naționale de Arhitectură de Interior la IUAV din Veneția.
Lucrările sale sunt ilustrate în texte de arhitectură, precum și în reviste de specialitate, respectiv în publicații monografice.
Este autor de articole, eseuri și cărți, printre care: Archeologia industriale (Arheologie industrială), 1981; La progettazione della residenza (Proiectarea locuinței), 1996; L’architettura degli interni (Arhitectura de interior), 1999; Il sistema museale di Rieti (Sistemul muzeal de la Rieti), 2007; Lezioni di museografia (Lecții de muzeografie), 2008; Architettura della grafica (Arhitectură graficii), 2010; La Casa del fascio di Terragni a Roma, Casa Fascismului lui Terragni la Roma), 2013.
A promovat publicații și serii didactice despre proiectare; a fondat și condus ziarul „Laboratorio” pentru Facultatea de Arhitectură „La Sapienza”; conduce „Manuale di Progettazione Architettonica” (Manualul de proiectare de arhitectură) și seria „Architettura Università Officina”, precum și „ Taccuini CDRAI” pentru Edizioni Officina di Roma.