UAUIMEvenimenteProtocol de colaborare între Asociația Casa Majestății Sale, USAMV și Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

Protocol de colaborare între Asociația Casa Majestății Sale, USAMV și Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

14 iulie 2020

Colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" și Universitatea de Științe Agronomice

Luni, 13 iulie 2020, la Palatul Elisabeta, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu, a avut loc ceremonia semnării protocoalelor de colaborare între Asociația Casa Majestății Sale și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, precum și Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”.

Cele două protocoale de colaborare au în vedere salvgardarea și păstrarea în condiții optime a reședințelor regale de patrimoniu, care au identitate și importanță europeană.

Cu această ocazie, au luat cuvântul domnul Ion Tucă, directorul executiv al Asociației Casa Majestății Sale, Prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, precum și Prof. dr. arh Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” care a vorbit despre importanța acestui protocol: "Unul dintre cele mai mari proiecte pe care țara aceasta le-a avut este proiectul modernității și modernizării României. Este un proiect inițiat de Casa Regală, dezvoltat de Casa Regală și protejat de Casa Regală, modernitate care continuă și astăzi, sub aceleași auspicii. Acesta este motivul pentru care suntem foarte onorați că suntem invitați astăzi, la un astfel de proiect în care și arhitectura are loc", a subliniat Marian Moiceanu.

Au fost prezenți domnul Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, domnul Gigel Paraschiv, Secretar de Stat în Ministerul Educației, precum și reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO