„Orizont și manifestare”
Primul eveniment din seria sesiunilor de formare desfășurate în cadrul proiectului OPeRA.
OPeRA – Organizare, Performanță și Resurse în cercetarea de Arhitectură – este un proiect FFCSU 2024 care propune organizarea unor sesiuni de formare în domeniul sistemelor de cercetare și management al cunoașterii, al tehnicilor de investigare și organizare a cunoștințelor folosind mijloace tradiționale sau asistate de noi tehnologii și metode cum sunt sistemele din categoria PKM (Personal Knowledge Management).
Sesiunea introductivă, desfășurată sub titlul „Orizont și manifestare”, trasează repere teoretice și oferă viziuni ale investigației și creației pentru cercetarea de arhitectură și urbanism din UAUIM.
Evenimentul se adresează studenților, doctoranzilor și cadrelor didactice din domeniile arhitecturii, urbanismului, peisagisticii, arhitecturii de interior și, de asemenea, tuturor celor interesați de tematica propusă.
Programul evenimentului de marți, 22 octombrie 2024
17:00-17:10 Cuvânt la deschiderea sesiunii, lect. dr. arh. Adrian Vidrașcu
17:10-18:40 „Network” versus „meshwork”: arhitectura și transdisciplinaritatea fenomenologică între virtualitate și realitate, conf. dr. arh. Cosmin Caciuc
18:45-19:15 Memorie, experimentare, obiect, spațiu, conf. dr. arh. Françoise Pamfil
19:15-19:30 Lansarea clubului DeepWork_PhD, lect. dr. arh. Adrian Vidrașcu
19:30-20:00 Aspecte privind gestiunea cercetării științifice în cadrul școlilor doctorale ale UAUIM, prof. dr. arh. Angelica Stan
Informații suplimentare pe site-ul proiectului, https://opera-phd.org și pe pagina evenimentului: https://opera-phd.org/orizont-si-manifestare/
Contact: research@opera-phd.org