Rolul Universităților partenere (Universitatea din București, Unversitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Banatul" Timișoara și Universitatea din Petroșani în susținerea Proiectului pilot de Dezvoltare durabilă "Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului".
Petroșani, 10 noiembrie 2006
Cu prilejul Simpozionului va fi vernisată Expoziția de proiecte ale Studenților de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București pentru amenajarea teritoriului și dezvoltarea pensiunilor turistice în Țara Hațegului
Conceptul de Geoparc, ca abordare nouă în conservarea patrimoniului natural al unei regiuni, a fost lansat de către UNESCO în 1999, devenind în doar câțiva ani o direcție de dezvoltare durabilă a regiunilor, aplicată în prezent în 14 țări europene care au creat Geoparcuri, reunite în cadrul Rețelei Europene a Geoparcurilor.
Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, întins între Baru Mare și Sarmizegetusa a devenit prin HG 2151/ noiembrie 2004 parc natural, iar în anul 2005 primul Geoparc acreditat UNESCO și membru în Rețeaua Europeană și Rețeaua Mondială a Geoparcurilor, din întreg spațiul Europei de Est. Țara Hațegului îndeplinește la modul superlativ condițiile stabilite de către UNESCO pentru înființarea unui Geoparc: "Un teritoriu bine delimitat geografic, cu o suprafață suficient de mare pentru a permite activitțăi legate de dezvoltarea economică, care cuprinde situri geologice cu valoare deosebită, alături de alte situri naturale, istorice și culturale importante".
Gestiunea Geoparcului a fost încredințată Universității din București prin contractul încheiat cu Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. Pentru teritoriul Geoparcului va fi elaborat, în parteneriat cu administrațiile locale, întreprinderile și instituțiile din zonă, un Plan de management ce va asigura protejarea siturilor și susținerea proiectelor de dezvoltare socio-economică durabilă a zonei.
Proiectul de creare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului a fost lansat în anul 2002 de către Universitatea din București, cu susținerea membrilor fondatori ai Asociației Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului din care fac parte reprezentanți ai Consiliului județean Hunedoara, ai primăriei Hațeg, ai Universităților din București și Petroșani, ai SC Hidroconstrucția Râul Mare.
Obiectivele principale ale proiectului sunt:
- Crearea unei infrastructuri de protejare și promovare a siturilor geologice și a celorlalte situri naturale și cultural - istorice;
- Susținerea dezvoltării infrastructurilor pentru un turism durabil și în special a ecoturismului și geoturismului;
- Susținerea educației formale și informale pentru dezvoltarea spiritului comunitar;
- Asigurarea condițiilor pentru formarea/reconversia profesională a solicitanților din partea comunităților locale, în principal prin sistemul Educației la distanță;
- Susținerea revitalizării activităților legate de tradițiile și întărirea identității locale.
Un rol esențial în desfășurarea proiectului îl au parteneriatele stabilite între Universitățile din București, Universitatea din Petroșani, Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București , Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Banatul" Timișoara, în baza căruia an de an un mare număr de studenți și cadre didactice desfășoară cercetări și realizează proiecte în cuprinsul Țării Hațegului, precum și Asociația Intercomunală Țara Hațegului, care cuprinde reprezentanții primăriilor orașului Hațeg și a comunelor din zona geoparcului, alături de reprezentanți ai Consiliului județean, ai Prefecturii județului Hunedoara, ai altor instituții culturale și administrative din județ și ai principalelor firme din regiune - S.C.Hidroconstrucția Râul Mare și S.C.Hidroelectrica Hunedoara.
Programul Simpozionului
- 10.00 - 10.30 Alocuțiuni de Bun Venit adresate de prof. dr.ing. Nicolae Dima, Rectorul Universității din Petroșani și persoane din conducerea județului
- 10.30 - 10.50 Conceptul Dezvoltării Durabile în Valea Jiului - conf.dr.ec. Ilie Rascolean, Prorector Universitatea din Petroșani
- 10.50 - 11.20 Rolul Universității Internaționale de vară Castelul Corvineștilor în promovarea conceptului de Dezvoltare durabilă în Valea Jiului și Țara Hațegului - conf.dr. Mircea Baron, Prodecan Facultatea de Științe Petroșani.
- 11.20 - 11.40 Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului- drumul anevoios dintre proiectare și realizare - prof.dr. Dan Grigorescu, Universitatea din București
- 11.40 - 12.20 Pauza de cafea (În timpul Pauzei va avea loc întâlnirea cu invitații din partea mass-mediei locale. Organizatorii simpozionului vor răspunde întrebărilor acestora.)
- 12.20 - 12.40 Strategia de administrare a Geoparculului DTH - lect. Alexandru Andrășanu, Universitatea din București
- 12.40 - 13.00 Tabăra de vară Castelul Corvineștilor - prilej pentru reorientarea disciplinară a practicii studenților arhitecți - conf.dr.arh. Cristina Ochinciuc, Universitatea de Arhitectură și urbanism "Ion Mincu" din București
- 13.00 -13.50 Vizita expoziției studenților arhitecți
- 14.00 - 15.00 Pauză de prânz
- 15.00 - 17.00 Masă Rotundă - Rolul Geoparcului Dinozaurilor în accelerarea dezvoltării socio-economice a Țării Hațegului. Participă persoane din Conducerea Consiliului județean, Prefecturii județului Hunedoara, Primarii localităților din cadrul Geoparcului (orașul Hateg și comunele Baru Mare, Densuș, General Berthelot, Pui, Răchitova, Râu de Mori, Sarmizegetusa, Sântămăria-Orlea, Sălașu de sus,Totești), invitați din partea SC Hidroconstrucția Râul mare, Hidroelectrica Hunedoara, Agenția de Mediu Deva, Muzeul Civilizației Dacice - Deva și alții. În deschiderea "Mesei Rotunde" conf. dr. Dan Manoleli, Universitatea din București, va prezenta Scheme de finanțare europene pentru susținerea dezvoltării locale durabile.
- 17.00 - 17.30 Concluzii. Încheierea lucrărilor Simpozionului.