Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Muzeul Național al Țăranului Român au plăcerea de a vă anunța lansarea evenimentului „Spațiul muzeal la limită”, eveniment dedicat aniversării a 150 de ani de la înființarea învățământului de arhitectură 1864-2014
martie-aprilie 2014 - București, România - UAUIM
museumthresholds.wordpress.com/
Muzeul contemporan este o instituție vie care „trăiește” nu numai prin expunerile deschise interpretării, dinamice și capabile să implice vizitatorul în construirea și negocierea sensului acesteia, ci și prin evenimente de factură diferită pe care le organizează în scopul de a se implica activ în viața comunităților pe care le deservește. Astfel, muzeele își stabilesc și întăresc rolul cultural-educațional, dar și social, pe care îl au.
Extinderea muzeelor dincolo de limitele lor fizice (în spațiul public al străzii, în școli, în cadrul unor comunități diverse etc.) prin intermediul unor evenimente sau expoziții itinerante creează premisele unor discuții cu privire la importanța instituției dincolo de rolul principal de conservare și expunere a unor vestigii materiale și imateriale. Mai mult decât atât, acest tip de abordare face necesară reanalizarea rolului arhitecturii și a legăturii acesteia cu discursul muzeal. Care sunt valorile transmise prin intermediul arhitecturii? Cum contribuie aceasta la transmiterea mesajului muzeal? Care este impactul imaginii arhitecturale dincolo de spațiul fizic pe care îl ocupă clădirea? sunt câteva dintre întrebările la care se caută un răspuns actual. Se urmărește, în mod special, coroborarea acestor aspecte cu cele ce vizează rolul social, cultural, educațional, istoric, politic, economic etc. al muzeelor în societatea contemporană românească.
Conferința „Spațiul muzeal la limită. Între arhitectură și discurs”
27 martie 2014
În cadrul acestei conferințe se urmărește dezbaterea unor probleme precum (dar nu numai):
- Limite ale spațiului muzeal
- Muzeul ca spațiu public
- Muzeul în spațiul public
- Legături arhitectură-discurs
- Rolul arhitecturii în cadrul discursului muzeal
- Arhitectura spațiului muzeal
- Rolul muzeelor în societatea românească
- Poziția Muzeului Național al Țăranului Român în cadrul societății românești
Conferința se adresează tuturor persoanelor interesate de subiect, indiferent de specializare. Doritorii sunt rugați să trimită un rezumat al lucrării (în română și engleză), în limita a 300 de cuvinte, la adresa muzeul.la.limita2014@gmail.com.
Rezumatele lucrărilor vor fi publicate în volum, iar lucrările in extenso (în limbile română și engleză) se vor publica în format digital, pe CD, la Editura Universitară „Ion Mincu”.
Workshop „Locuri în afara limitei”
31 martie - 13 aprilie 2014
Obiective și întrebări
- Ce mesaj/e ar trebui să transmită MNȚR dincolo de limite?
- Prin ce mijloace?
- În ce locuri ar trebui să fie amplasate?
- Care este rolul arhitecturii în acest context?
- Ce mesaje poate transmite arhitectura?
- Prin ce elemente de arhitectură poate fi transmis mesajul?
Workshop-ul se adresează studenților, masteranzilor sau doctoranzilor – indiferent de disciplina de studiu – interesați de subiect. Este încurajată abordarea interdisciplinară a temei propuse, astfel încât participanții să ajungă la o înțelegere complexă a fenomenului analizat, dar și la o rezolvare care să pună în lumină perspective diferite de concepere, citire, interpretare și negociere a spațiului.
Selectarea participanților se face pe baza unui CV și a unei scrisori de intenție trimisă la adresa de e-mail muzeul.la.limita2014@gmail.com până la data de 10 martie 2014.
Numărul de locuri disponibile este de 20, iar participanții vor fi împărțiți în grupuri interdisciplinare de 3-4 persoane.
Calendar
- Trimitere rezumate: 1 martie 2014
- Deadline înscriere workshop: 10 martie 2014
- Anunțare participare/neparticipare conferință: 14 martie 2014
- Anunțare participare/neparticipare workshop: 17 martie 2014
- Conferința: 27 martie 2014
- Workshop: 31 martie - 13 aprilie 2014
- Articol final: 30 iunie 2014
Parteneri media: Arhitectura, Arhitext