Workshop Dealu Frumos

15 martie 2006

La inițiativa unui grup de tinere cadre didactice ale UAUIM și a Prof. Dr.Arh. Javier de Cárdenas y Chavarri de la Școala Tehnică Superioară de Arhitectură din Madrid, Spania, am început organizarea primului atelier hispano-român de restaurare care va avea loc la Dealu Frumos între 9-20 iulie 2006. Atelierul va beneficia de prezența unor specialiști de marcă ai restaurării din țară și străinătate și va consta în conferințe dedicate problemelor specifice de restaurare ale arhitecturii medievale și activități practice având ca temă cetățile săsești fortificate din Transilvania și în special cetatea Dealu Frumos.

Atelierul se adresează în primul rând studenților Școlii Tehnice Superioare de Arhitectură din Madrid și studenților UAUIM din anii IV și V, cărora această activitate li se va echivala cu practica de vară 2006. În cazuri excepționale vom accepta și participarea unor studenți de la alte facultăți, interesați de domeniul restaurării.

Numărul locurilor este limitat din cauza condițiilor de cazare în Dealu Frumos (18 studenți în total).

Îi rugăm pe cei interesați să ne contacteze pentru a fi trecuți pe o listă de așteptare.

Program preliminar: Fisier DOC dealu-frumos-program-preliminar.doc

Formular participare: Fisier DOC formular-dealu-frumos.doc

Vedere panoramică Dealu Frumos/Schonberg:
www.gobtf.com/innonbalaban/Info/DealuFrumos.html

Vă mulțumim,
Asist.arh. Codina Dușoiu - codina99@yahoo.com
Lector arh. Beatrice Jöger - bgjoger@yahoo.com
RELAȚII INTERNAȚIONALE UAUIM