15-18 noiembrie 2013
Simpozion internațional ROMHOTEL ROMEXPO - Facultatea de Arhitectura a prezentat Expoziția ALUMNI a lucrărilor reprezentative ale arhitecților din diaspora românească, foști absolvenți ai Școlii de Arhitectură „Ion Mincu” București în paralel cu lucrările actualilor studenți.
Conferință cu tema „Repere urbane, Arhitectură, Design” – Au participat cadre didactice din școală, dar și din centrele universitare din țară, precum și publicul interesat prezent la Pavilionul Expozițional. Ca în fiecare an, lucrările conferinței s-au reunit sub copertele cărții cu același nume, care, de data aceasta, a marcat Zilele Arhitecturii - prilejuite de celebrarea a 150 ani de învațământ superior în România.
13 noiembrie 2013
Conferință Thomas Panagopoulos: Urban adaptation to climate change. The role of the Landscape Architecture – Prof. Dr. Thomas Panagopoulos de la Research Centre for Spatial and Organizational Dynamics (CIEO), University of Algarve, Faro, Portugalia a susținut o conferință despre rolul arhitectului peisagist/urbanistului peisagist în contextul proiectării pentru prevenirea urmărilor nefaste ale schimbării climei. Gazda: Maria Boștenaru Dan, Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane și Facultatea de Urbanism.
19 octombrie – 26 noiembrie 2013
ZILELE ARHITECTURII – Manifestare științifică dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea învățământului de arhitectură. Evenimentele conexe au fost organizate de UAUIM cu parteneri Academia de Științe Tehnice din România și ROMEXPO. Principalele conferințe desfășurate în cadrul evenimentului au avut ca teme: Cercetarea în arhitectură și design, Arhitectura peisajului și a orașului, Repere urbane, arhitectură, design – conexiuni, Arhiectura incluzivă, Dezvoltare durabilă și arhitectură, Programul 2020: Info-Day Acțiuni climatice, utilizarea eficientă a resurselor și materiilor prime. În perioada de desfășurare a evenimentului au avut loc și o serie de prezentări tehice/profesionale ale unor firme din domeniul construcțiilor.
17-19 octombrie 2013
Conferința „Formare la distanță în arheologie industrială” – Conferința de difuzare a proiectului FORCOPAR 2- formare profesională la distanță în arheologie industrial – conservare/conversie, de la fezabilitate la operaționalitate. Parteneri: Universitatea "Politehnica" din Timișoara, Institutul Național al Patrimoniului, U.A.R, Université de Haute Alsace - Centre de Recherche sur les Economies, les Sociétés, Les Arts et les Techniques – CRESAT, Université de Technologie Belfort Montbéliard - Laboratoire de Recherche et Etudes sur les Industries Technologiques et Scientifiques RECITS, Institut Régional de Culture et Services, Comité d'Information et de Liaison pour l'Archéologie l'étude et la mise en valeur du Patrimoine Industriel, Conseil Consultatif du patrimoine mulhusien, Communauté de Communes de la Vallée de Saint Amarin, Associazone per le Aree Urbane Dismesse.
16 octombrie 2013
Târgul internațional TIB – ExpoEnergiE 2013 - Facultatea de Arhitectură de Interior din cadrul UAUIM și Societatea de Arhitectură de Interior și Design din România au organizat un set de expoziții pe temele: Structuri în mișcare, Augumented Reality, Printare 3D, Solar Decathlon Europe, Diplome studențești secția Design.
3-4 iulie 2013
Examenul de diplomă, Facultatea de Arhitectură, sesiunea iulie 2013 - În lumina recentei aniversări a 120 de ani de învățământ superior de arhitectură în UAUIM, sesiunea de susținere a diplomelor din cadrul Facultății de Arhitectură a avut un număr mare invitați străini în cadrul comisiilor de notare și evaluare. Printre aceste notabile personalități se numără Brian A. Spencer, David M. Covo, Susanne Komossa, Pierre von Meiss, Peter Pran, Leo van Broeck, Brian Avery, Marvin J. Malecha. . La încheierea sesiunii de diplome, a fost organizat concursul pentru selecționarea celor mai bune lucrări ce urmau să participe la RIBA Student Awards, President Medals – noiembrie 2013, RIBA, Londra
12 iunie 2013
Vernisajul expoziției „10 ani de Design, cele mai bune diplome” - Cu prilejul aniversării a zece ani de învățământ de Design în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, studenții și cadrele didactice ale secției Design de Produs au organizat în spațiul expozițional al Universității vernisajul „10 ani de Design, cele mai bune diplome”
10 iunie 2013
ROGBC AWARDS 2013 – În cadrul Galei de decernare a premiilor anuale, Romanian Green Building Council a acordat Facultății de Urbanism din cadrul UAUIM Premiul pentru Inițiativa Educațională în domeniul Clădirilor Verzi.
29-30 mai 2013
Sesiune de comunicări științifice „AMBIENT SUSTENABIL” – Tematica acestei sesiuni de comunicări cu participare internațională a fost propusă de departamentul Sinteză de proiectare în colaborare cu Centrul de studii arhitecturale și urbane din UAUIM Cele mai valoroase articole au fost publicate în revista ARGUMENT – Studii și cercetări științifice din arhitectură și urbanism Nr. 6/2014 și organizate în 7 sub-teme reprezentative: Comunitate/societate sustenabilă, Concepte/conexiuni/idei, Expresivitatea arhitecturii sustenabile, Modalități de transformare urbană durabilă, Reconfigurare – reconversie, Concursuri – programe/ studii de cercetare și Opinia studenților.
15-17 mai 2013
ROCAD – Convenția Română pentru Arhitectură și Design, ediția a 2-a – A doua ediție ROCAD se va desfășura în perioada 15-17 mai la Palatul Parlamentului, în cadrul căruia va avea loc și acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al UAUIM arhitecților Daniel Libeskind și Dominique Perrault. Printre participanți și keynote speakeri se numără Brian Spencer, Benedetta Tagliabue, Masayuki Kurokawa, Andreas Vogler și Arturo Vittori, Peter Blundell-Jones, Keysuke Toyoda, Marvin Malecha, Phil Ayres și Dan Sergiu Hanganu.
9-11 mai 2013
World Conference of ART, DESIGN and EDUCATION - Evenimentul a reunit personalități artistice și culturale de marcă din țară și din străinătate, artiști, cadre didactice, arhitecți și oameni de cultură. La deschidere a fost prezent un public numeros, iar alături de organizatori și gazde s-au aflat reprezentanți ai Ministerului Educației și Culturii, precum și Ambasadorul Turciei în România. Evenimentul a fost găzduit cu succes de UAUIM și a deschis calea unor cercetari și acorduri bilaterale importante pe viitor.
18-21 aprilie 2013
CONSTRUCT-AMBIENT EXPO 2013
Simpozionul național „SPAȚIU, ARTĂ, ARHITECTURĂ” – Simpozionul cu participare națională organizat de UAUIM-C.S.A.U. se va desfășura în cadrul ROMEXPO între 20-21 aprilie în Pavilionul Central. O serie de lucrări selectate vor fi publicate în volum bilingv sub coordonarea editurii UAUIM Printre vorbitori se vor număra arh. Mihai Ene, ing. Radu Petrovici, arh. Mihnea Nicolae Simiraș, arh. Dana Chirvai, arh. Cristina Enache.
Expoziția organizată în cadrul CONSTRUCT-AMBIENT EXPO 2013 – Organizată de facultățile din cadrul UAUIM și Societatea de Arhitectură de Interior și Design din România este compusă din 3 secțiuni: „Comunitatea academică”, „Golden Students” și „Recicla Bile”. Printre organizatori se numără Anca Mitrache, Cerasela Crăciun și Dan Adrian Ionescu pentru expoziția Golden Students, Mihaela Bălan Lazăr pentru Recicla Bile și Doriana Ionescu Tărbujaru în calitate de coordonator al evenimentului.
13 martie 2013
Conferința „7 000 000 000 Human Beings Can't Be Wrong: Designing for Human Diversity” – Va avea loc în Sala de Consiliu a UAUIM, fiind susținută de Profesor Josh Safdie, Director al IHCD Studio, Institute for Human Centered Design, Boston.
6 martie 2013
Proiectul excelență Doctorală Umanistă în cercetare: Aplicații și Teorii Interdisciplinare 2 (EDUCATI 2) - Continuarea și perfecționarea proectului EDUCATI 1, ambele având scopul de a aduce la standarde europene nivelul a patru școli doctorale din două universități prin acordarea de burse doctorale, stagii de cercetare. UAUIM a beneficiat de acest program prin Școala de Studii de Doctorat „ Spațiu – Imagine – Text – Teritoriu ”, rezultatele fiind publicate în trei volume cu lucarările doctoranzilor: „Polaritățile arhitecturii”, „Direcții și cristalizări” și „Spații și forme”.
20 februarie 2013
Evenimentelele importante precum Gala Arhitecturii desfășurată la Ateneul Român în primăvara anului 2012 și conferințele și festivitățile prilejuite de ROCAD – UAUIM, desfășurat la Palatul Parlamentului în mai 2012 precum și o serie de proiecte reprezentative aparținând conducerii UAUIM și a foștilor studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” au fost publicate în anul 2013 în primul număr al publicației ALUMNI – Universitatea de arhitectură și urbanism „Ion Mincu”. 120 de ani de învățământ superior de arhitectură, prin grija conf.dr.arh. Anca Mitrache.
Alumni UAUIM.pdf (54 MB)