ST-111 Detaliere de arhitectură (1)

Facultatea de Arhitectură / Conservare și Restaurare de Arhitectură - SIBIU
anul III, sem 1, 2024-2025 | Disciplină obligatorie | Ore/săptămână: 2C+1L | Credite ECTS: 3

Fișa disciplinei

FA-C ST-111 Detaliere de arhitectura (1).pdf
Departament:
Științe tehnice
Titular:
conf.dr.arh. Zina Macri
Colectiv:
lect.dr.arh. Oana Mihăescu, drd.arh. Alexandra Ardeleanu
Obiective:
Dezvoltarea abilităților necesare pentru a crea detalii în proiectarea de arhitectură care să satisfacă exigențele diverse ale utilizatorilor finali.
Înțelegerea relației dintre clădiri și mediul lor exterior și corelarea acesteia cu probleme legate de funcțiunea clădirii, pentru a crea spații interioare confortabile și pentru a proteja elementele constructive la acțiunea factorilor de mediu.
Înțelegerea relației dintre elementele structural-constructive și cele de finisaj, corelarea acestora cu tehnologiile de execuție tradiționale și/sau contemporane, cu implicații în proiectarea soluțiilor de detaliere arhitecturală a pereților plini și a vitrajelor clădirilor.
Dobândirea unor cunoștințe corespunzătoare despre tehnologia arhitecturală și tehnicile de construcție tradiționale și/sau contemporane, în măsură să influențeze calitatea conceperii proiectelor arhitecturale de detaliu.
Înțelegerea viziunii sustenabile a necesității protejării mediului natural și a celui construit deopotrivă, precum și implicațiile acestei abordări în proiectarea de detaliu a clădirilor prin economia de energie și utilizarea eficientă a resurselor materiale.
Conținut:
Noțiuni introductive – lucrările și sistemele de finisaj ca parte integrantă a concepției arhitecturale a clădirilor. Principii generale de proiectare a subansamblurilor funcționale. Noțiuni de fizică aplicată clădirilor/mediului construit. Reglementări tehnice în construcții; sistemul exigențial al asigurării calității în construcții.
Noțiuni introductive de fizica construcțiilor. Viziunea sustenabilă - interacțiunea dintre clădiri și mediul exterior.
Implicații generale ale acestor interacțiuni complexe în conformarea componentei vitrate a anvelopantei clădirilor (uși, ferestre) și a componentei opace (pereți, planșee).
Finisaje umede pentru pereți: tencuieli tradiționale, tencuieli moderne; tencuieli speciale; straturi de finisare finală. Materiale și tehnologii pentru punere în operă.
Modelarea elementelor de construcție – ornamente în tencuială sau prefabricate cu montaj umed.
Finisarea structurilor aparente și măsuri preliminare finisării: la zidăriile portante/neportante. Logica structural-constructivă a zidăriilor portante și apareiajul.
Finisarea elementelor din beton armat lăsat aparent.
Sisteme de placare cu montaj umed pentru pereți. Evoluție, materiale și tehnici contemporane.
Sisteme de placare cu montaj uscat pentru exterior – fațade ventilate. Materiale pentru realizarea feței văzute. Sistemele de fixare de componenta structurală a clădirilor. Componenta termoizolatoare a sistemelor de fațade ventilate. Principii pentru realizarea aparentă/ascunsă a prinderilor; implicații arhitectural-constructive ale dimensionării și profilului rosturilor între plăci.
Sisteme de placare cu montaj uscat, pentru utilizare la interior. Principii de realizare a lambriurilor, cu fața văzută din lemn masiv sau lemn reconstituit; sisteme de tip tradițional, sisteme moderne.
Sisteme de placări ușoare pentru interior – tencuieli uscate cu montaj mecanic. Principii de realizare și finisare a pereților ușori din plăci compozite (gipscarton, plăci pe bază de ciment) cu schelet de fixare metalic sau din lemn.
Tavane aderente la planșeu, tavane suspendate – materiale; sisteme de prindere; funcțiuni complementare.
Sisteme de suspendare pentru tavane. Principii pentru realizarea și finisarea feței vizibile a tavanelor suspendate: cu intrados neted continuu, cu intrados casetat. Tavane cu proprietăți acustice.
Închiderea golurilor în pereți, planșee, acoperișuri, împrejmuiri – principii de realizare a tâmplăriilor. Sisteme tradiționale și contemporane de tâmplării: alcătuire, materiale curente, sisteme de manevrare.
Principii de alcătuire, finisare și montaj pentru uși. Materiale și alcătuiri speciale.
Componenta vitrată a anvelopantei. Materiale, sisteme contemporane și alcătuiri speciale pentru ferestre. Funcțiuni complementare; principii ale arhitecturii sustenabile cu aplicare directă în proiectarea de detaliu a tâmplăriilor.
Metoda de predare:
Prezentări ale subiectelor vizate de disciplină - videoproiecție, prezentări video, discuții libere la clasă.
Prelegeri ilustrate cu imagini digitale.
Mod de evaluare:
Valoarea finală se constituie din 50% evaluarea activității pe parcurs (media aplicațiilor practice) și 50% verificare finală în timpul sesiunii (test scris / grilă pe baza tematicii cursului).
Bibliografie minimală:
Asquini, V., Prager, E. (colab.thn), Indicator Tehnic în construcții. Ed. Cartea Românească, 1945
Berge, B., The Ecology of Building Materials. Elsevier, 2009
Dabija, A.M., Sisteme performante pentru fațade. Componenta opacă a fațadei. Ed. Univ. Ion Mincu, 2005 (Ed. a doua)
Dabija, A.M., Noțiuni de proiectare a tâmplăriilor la clădiri cu funcțiuni civile. Ed. Univ. "Ion Mincu", ed. a II-a
Deplazes, A., Constructing Architecture. Birkhauser, 2005
Hardt, D., Materiale pentru construcții și finisaje. IAIM, 1996
Pană, R., Fizica construcțiilor. Higrotermica. Însorire și protecție solară. Ed. Univ. Ion Mincu, 2010
Stan, A., Finisaj - vol.I. Curs IAIM, 1989
Stan, A., Finisaj - vol.II. Curs IAIM, 1987
Observații:
Cursul se desfășoară online, conform programului orar, folosind platforma Zoom. Studenții au obligația de a se conecta cu camerele video deschise și de a le menține deschise pe toată durata cursului.
Studenții din ani mai mari care refac disciplina trebuie să ia legătura cu reprezentantul studenților anului 3 pentru transmiterea tuturor informațiilor relevante privind refacerea activităților aferente disciplinei.
Pentru o comunicare eficientă între toți cei interesați, studenții înscriși la această disciplină pot accesa grupul facebook special creat, "Detaliere arhitecturală 1 & 2, anul 3 CR Sibiu/UAUIM" - https://www.facebook.com/groups/1181815632373776/