- Fișa disciplinei:
- SFA-28 Educatie plastica - pictura, grafica.pdf
- Departament:
- Studiul formei și ambient
- Titular:
- Andreea Neacșu
- Obiective:
Se urmărește deprinderea abilității de a lucra în diverse tehnici de lucru specifice graficii și picturii, investigarea mijloacelor de expresie plastică tradițională, modernă și contemporană, dezvoltarea creativității, cultivarea simțului culorii, înțelegerea ideii de compoziție, de armonie cromatică, de paginare corectă, formarea deprinderii de a lucra cu acuratețe.
- Conținut:
- Titlurile temelor:
1. LAVIUL CLASIC. Realizarea unei lucrări reprezentând un monument de arhitectură sau un interior, în tehnica laviului monocrom. Un exercițiu de redare a fondului, a tentelor plate, a tentelor degradate și a accentelor. Tehnica: acuarelă pe hârtie albă semiciocan.
2. MINIATURA. Realizarea unei monograme în tehnica miniaturii. Principii de grafică și de compoziție. Tehnică mixtă: acuarelă, tempera, tuș, pe hârtie de acuarelă.
3. ICOANĂ PE STICLĂ. Realizarea unei icoane pe sticlă. Principii de compoziție. Esențializarea formelor. Simbolistică și cromatică tradițional românească. Tehnica: tuș și tempera pe sticlă. – temă complexă – 4 săptămâni.
4. COMPOZIȚIE POLICROMĂ. Reprezentarea unei compoziții proprii (coș cu fructe sau o vază cu flori) în stil policrom. Studiul principiilor compoziționale, al efectelor de lumină și culoare, al balansului dintre formă și fond. Tehnica: pastel pe hârtie semiciocan colorată.
5. ABSTRACTIZARE. Realizarea unei lucrări în stil cubist. Investigarea mijloacelor de expresie specifice artei secolului XX. Tehnica: culori acrilice pe pânză.
6. PORTRETUL ȘI SILUETA UMANĂ. Studiul proporțiilor capului și corpului uman. Realizarea unor portrete și schițe după model. Tehnica: creion grafit sau cărbune, pe hârtie albă semiciocan.
- Metoda de predare:
- Prelegeri insotite de proiectii, urmate de lucru in atelier
- Mod de evaluare:
- Media rotunjită a notelor obținute la cele mai bune 5 lucrări.
- Bibliografie minimală:
• Crainic, Adriana Botez, Istoria artelor plastice - Arta modernă și contemporană, Ed. Niculescu, București, 2001
• Dumitran, Ana – Colecția Mușat: O geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene, DAR Development Publishing, București, 2018
• Hogarth, Burne – Le dessin anatomique facile – Taschen, 1993
• Itten, Johannes - Art de la couleur, Édition Abrégée, Dessain Et Tolra, 2003
• Lăzărescu , Liviu - Culoarea în artă, Ed. Polirom, 2009
• Popescu-Vâlcea, Gheorghe – Miniaturi românești, Editura Meridiane, București, 1998
• Tappenden, Curtis – Watercolour – foundation course – Bounty Books, London, 2006
- Observații:
- Cursul necesită procurarea unor materiale specifice tehnicilor abordate:
- o planșetă de lemn format A3;
- un bloc de desen cu hârtie de acuarelă, format A3 (Canson);
- o coală de carton colorat într-o nuanță de gri cald, format A3;
- o foaie de sticlă de grosime 3mm, format A4, fără zgârieturi, cu marginile bine șlefuite și rotunjite;
- o pânză pe șasiu, format pătrat, cu latura de 20-30 cm,
- 3 pensule rotunde din păr natural, de mărime mică, medie și mare;
- 3 pensule plate din păr artificial, de mărime mică, medie și mare;
- o cutie de acuarele cu 16 culori;
- un set de 12 culori acrilice, la tub;
- o cutie cu minim 12 pasteluri uleioase;
- o paletă din lemn, pentru culori acrilice;
- o paletă din plastic alb, pentru acuarelă;
- 4-5 godete din plastic, pentru culorile de tempera;
- o sticluță cu tuș negru (Rotring);
- scotch de hârtie;
- aracet;
- un spray fixativ pentru tempera, pastel și cărbune;
- un burete mic.