UP-41 Cercetare și etică academică (2)

Facultatea de Urbanism / Amenajarea Teritoriului și Dezvoltare Regională
anul I, sem 1, 2024-2025 | Disciplină obligatorie | Ore/săptămână: 1C | Credite ECTS: 2
Departament:
Proiectare urbană și peisagistică
Titular:
prof.dr.urb. Andreea Necșulescu
Obiective:
Situat în sfera disciplinelor formative, cursul își propune înzestrarea unui specialist în urbanism și amenajarea teritoriului cu abilitățile fundamentale de cercetare, cu accent special pe structurarea și redactarea lucrărilor de cercetare, precum și diseminarea rezultatelor cercetării.
Conținut:
1. Principiile și obiectul cercetării științifice.
2. Tipologia cercetării. Metode de cercetare.
3. Structurarea cercetării.
4. Etapele cercetării.
5. Planul de lucru. Sistemul de fișe. Organizarea cercetării
6. Identificarea surselor. Documentarea și cercetarea bibliografică
7. Redactarea lucrărilor științifice: Citarea, indicarea surselor
8. Redactarea lucrărilor științifice: Referințele. Notele de subsol
9. Redactarea lucrărilor științifice: Fișa ilustrațiilor, Anexele, Bibliografia
10. Redactarea lucrărilor științifice: Tabelele sintetice, hărțile, diagramele etc.
11. Metadatele. Bazele de date digitale. Biblioteca electronică
12. Rezultatele cercetării. Valorificarea și diseminarea rezultatelor. Generarea de valoare adăugată.
13. Redactarea unui articol științific.
14. Sisteme internaționale de indexare a publicațiilor.
Metoda de predare:
Prelegeri, prezentări Power Point.
Mod de evaluare:
4,5 p. sinteza literaturii de specialitate, 4,5 p. articol, 1 p. oficiu (se acordă dacă este predat un material pentru cel puțin una dintre celelalte cerințe). Sinteza literaturii de specialitate și articolul vor fi elaborate pe o temă aleasă de student. Sinteza literaturii de specialitate va avea cel mult o pagină A4 (Arial 11, la un rând), inclusiv referințele bibliografice, și trebuie să demonstreze consultarea a cel puțin 10 lucrări pentru a arăta punctele care susțin, nu susțin sau sunt neutre ipotezei de lucru și a sublinia noile direcții de cercetare. Articolul va avea max. 3 pag. A4 (Arial 11, la un rând). Pe parcursul cursului se pot da teste din materia predată în cadrul respectivului curs, a căror medie (dacă este mai mare de 5 și dacă studentul întrunește cerința de prezență de 50%+1 din totalul testelor) poate compensa cerințele de examinare.
Bibliografie minimală:
Obligatoriu:
Suportul de curs, oferit în format electronic.

Recomandat:
Petrișor A.-I. (2012), Abordare și metode de cercetare. Note de curs, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, România