- Departament:
- Proiectare urbană și peisagistică
- Titular:
- lect.dr.arh Radu Canciovici
- Colectiv:
- Conf.dr.Arh. Georgica Mitrache
- Obiective:
- Cursul are drept obiective familiarizarea studentilor cu notiuni de baza din domeniul managementului, precum si cunoasterea de catre acestia a problemelor cu care se confrunta orasele in prezent, ca si a modului de organizare si functionare a administratiei publice in Romania, avand in vedere atat viitoarea practica a profesiunii cat si specificul activitatii in domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului.
- Conținut:
- Raportandu-se la cunostintele anterioare ale studentilor, cursul debuteaza cu explicarea unor notiuni cu care se opereaza ulterior, in vederea intelegerii continutului acestora dar si a obisnuirii studentilor cu metode de studiu si cu o anumita rigoare si consistenta in procesul de invatare. Notiunile de baza in domeniul managementului cuprind definirea conceptului si a functiilor manageriale (planificarea, organizarea, conducerea si controlul), a rolurilor si “aptitudinilor”manageriale. Cursul abordeaza planificarea strategica si cea operationala, prin comparatie si prin explicarea componentelor. Sunt analizate tipurile de planuri strategice si operationale si sunt descrise structurile organizationale care pot elabora planuri strategice, precum si cele ce pot asigura planificarea operationala si implementarea planurilor. Problemele dezvoltarii urbane sunt abordate in raport cu mega-tendintele ce se manifesta in lumea de azi si cu particularitatile perioadei pe care o traverseaza Romania – globalizarea, progresul tehnologic, dezvoltarea durabila, descentralizarea in administratie, edificarea societatii democratice, tranzitia catre o economie orientata spre cerintele pietii. Cursul cuprinde, in fireasca legatura cu elementele de management, explicarea particularitatilor organizatiilor din sfera administratiei publice, precum si a cadrului legislativ care reglementeaza organizarea si functionarea administratiei publice in Romania. Sunt prezentate totodata si elemente comparative cu situatia din alte tari, cu precadere europene. Sunt abordate politicile publice, cu precizarea specificitatilor sectoriale si de implementare; este detaliat procesul planificarii strategice in dezvoltarea urbana. In ceea ce priveste activitatea din cadrul administratiei publice, se acorda o atentie particulara domeniului dezvoltarii regionale si urbane, precum si principiilor de parteneriat, transparenta si participare publica, mecanismelor de planificare si interventie si rolului documentatiilor de urbanism si de amenajarea teritoriului.
- Metoda de predare:
- Este folosita o asociere a metodelor traditionale – expunere si explicare pe fragmente de texte consacrate din literatura de specialitate sau de legislatie – cu o implicare participativa a studentilor, atat pentru cultivarea atitudinii de prospectie individuala, cat si pentru contracararea, uneori, a aparentei ariditati a subiectelor abordate.
- Mod de evaluare:
- Examen si teste aplicate in cadrul activitatii didactice.
- Bibliografie minimală:
- - DuBrin; Ireland; Williams, Management & Organization, SW Publishing Co, Concinnati, 1989;
- Lynch; Kevin, The Image of the City, Cambridge MA: MIT Press, 1960;
- Lynch; Kevin, Good City Form, MIT Press, Cambridge MA and London 1981;
- Hall; Peter Geoffrey, Cities of Tomorrow: An Intellectual History of Urban Planning and Design in the Twentieth Century, Oxford: Blackwell Publishing. Reprinted 1988;
- Leitmann; Josef, Sustaining Cities: Environmental Planning and Management in Urban Design, McGraw-Hill, 1999.