FONDUL DE CARTE SI PERIODICE
Biblioteca UAUIM este cea mai mare biblioteca de arhitectura si urbanism din tara. Ea cuprinde:
- peste 200.000 de volume de carti de specialitate
- 542 de titluri (53.785 volume pâna la data de 07.11.2006) periodice de specialitate
- 109 titluri cursuri (32.165 volume), 259 de teze de doctorat în specialitate, 1358 de lucrari stiintifice ale cadrelor didactice si studentilor
- 1880 dictionare, o bogata colectie de normative (incluzând peste 6.000 de STAS-uri),
- dischete, CD-uri si alte unitati de înregistrare cu materiale specifice.
Există de asemenea un interesant fond de fotocopii după proiectele de diplomă de până în anii '90 si un fond de publicatii de referintă - dictionare, enciclopedii, anuare, etc.
Biblioteca este permanent adusa la zi cu cele mai importante aparitii. Dispune de un fond important de carte veche (care include si unicate).
Din 1990 evidenta si circulatia fondului de carte si de periodice achizitionate sunt informatizate. Introducerea în baza de date a întregului fond este in curs.
ACCESAREA PUBLICATIILOR:
- presupune dobandirea prealabila a unui permis de biblioteca
- prin consultarea softului de biblioteca Alice si comunicarea cotei cartii sau titlului, anului si numarului revistei respective;
- prin consultarea fisierului de la salile de lectura, respectiv, sectia de împrumut si comunicarea datelor mentionate bibliotecarului de serviciu;
- prin acces liber la raft în salile de lectura.
Lucrarile cele mai cautate sunt clasificate în sistemul CZU (Clasificare Zecimala Universala). Acesta imparte toate cunostintele umane in 10 clase mari si apoi in subclase.
Ramificatiile CZU, de interes pentru arhitecti, sunt:
- 624 Constructii civile
- 624.0 Caracterizarea constructiilor dupa materiale
- 626 Lucrari hidraulice
- 627 Porturi litorale
- 628 Locuinte
- 645 Mobilier
- 69 Materiale de constructii. Lucrari în legatura cu construirea cladirilor
- 71 Sistematizare teritoriala, urbanism
- 711.16 Plan urbanistic
- 711.4 Planificare, dezvoltari ale aglomerarilor urbane, rurale, suburbane, asezari
- 712 Arhitectura peisagera. Parcuri. Gradini
- 72 Arhitectura
- 72(4) Arhitectura în Europa
- 72(498) Arhitectura în România
- 72(5-9) Arhitectura în celelalte continente
- 721 Cladiri, în general
- 725 Cladiri publice, comerciale si industriale
- 726 Arhitectura religioasa si funerara
- 728 Locuinte
- 728.5 Hoteluri. Hanuri. Moteluri
- 729 Detalii arhitecturale. Decorare
- 79 Distractii. Jocuri. Sport
- 791 Distractii si spectacole publice
- 792 Teatru. Reprezentatii teatrale